Site icon

Social-democrații s-au lepădat de Răzvan Popa. Îl vor pe Cătălin Leonte!

????????????????????????????????????

După retragerea lui Constantin Niță, apelele din PSD au început să se tulbure. Interimatul lui Viorel Chiriac la conducerea Orgaizației Județene a PSD a durat mai puțin de o săptămână, pentru că, relatează rttbrasov.ro, în locul lui, a fost numit, tot președinte interimar, fostul prefect Mihai Mohaci. Ba mai mult, odată cu Niță a căzut și Răzvan Popa, a cărui candidatură pentru Primăria Brașov  fost contestată de mai mulți social-democrați brașoveni. Astfel, într-o ședință ce s-a desfășurat joi, social-democrații brașoveni au stabilit că îl vor susține în cursa pentru Primăria Brașov pe Cătălin Leonte, care a demisionat la începutul acestui an din PSD, după o perioadă în care a fost în război deschis cu vechea gardă din partid.

Exit mobile version