Site icon

Șapte din 12 parlamentari brașoveni au dat ignore noii Legi a aeroportului

Parlamentarii brașoveni au tot vorbit de doi ani de Legea aeroportului, au și pregătit două proiecte de lege, unul liberal, unul social-democrat, dar nu au reușit să rezolve problema predării terenului pe care se construiește aeroportul, de la Institutul Cartofului la Consiliul Județean Brașov. Legea a fost aprobată în 2015, dar nu a putut fi aplicată, astfel că în 2016, nu s-a lucrat nimic la aeroport. Problema a fost că actul normativ conținea anexe care nu mai „băteau” cu realitatea din teren, așa că imediat cupă ce a fost aprobată, Prefectura, Consiliul Județean și apoi Primăria Brașov au început să caute soluții. S-a făcut naveta la București, s-au cerut puncte de vedere de la ministere, iar într-un final s-a ajuns la concluzia că parlamentarii trebuie să modifice legea de anul trecut.

Au fost pregătite toate documentele necesare, iar duminică, la ora 10.00, parlamentarii de Brașov au fost chemați de prefectul Brașovului, Ciprian Băncilă, pentru a li se preda dosarul aferent noii Legi  aeroportului, unul  destul de voluminos. 

Practic, reprezentanții Oficiului pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară, cei ai Consiliului Județean și cei ai Primăriei Municipiului Brașov i-au anunțat pe parlamentari că ceea ce mai trebuie să facă este să depună proiectul la Parlament.

Dar, chiar dacă au fost invitați din timp, șapte dintre cei 12 ale dintre ce aleși „în viață”, care ne reprezintă în cele două camere ale Parlamentului, chiar dacă au spus de câte ori au ocazia că trebuie rezolvată problema aeroportului, nu au binevoit a veni la Prefectură să ia dosarul și CD-ul.

Cine a fost:

Absenții:

Exit mobile version