Fundaţia Comunitară Braşov, în colaborare cu Asociația Floare de Colț, Carpathian MTB Trails și Primăria Municipiului Braşov, îi invită să se înscrie pe cei care doresc să susţină una dintre cele 13 cauze ale comunităţii, până pe data de 10 iunie.
Organizatorii vor amenaja în Zona de Agrement a Lacului Noua două trasee de lungime și dificultate diferită, cu obstacole pe care eroii trebuie să le depășească. Cursa se adresează atât amatorilor de mişcare, cât şi profesioniştilor şi semi-profesioniştilor. În competiție se pot înscrie alergători individuali, echipe de până la 5 membri și familii.
Braşov Heroes a reuşit în cele doua ediții să aducă împreună 25 de organizaţii locale, 800 de alergători, 350 de donatori, 14 companii partenere care au strâns peste 100.000 de lei pentru desfăşurare unor proiecte de educaţie, cultura, mediu şi social.
Împreună am pus în mișcare peste 26 de proiecte care vin ca răspuns la nevoile comunității.
Până în acest moment avem înscriși un număr de 500 de alergători, distribuiți între cursa individual lungă – 78, cursa individual scurtă – 110, 43 de echipe, 46 de familii.
Suma strânsă din donații este puțin peste 20.000 lei, provenind din donații individuale și taxe ale alergătorilor iar companiile partenere au participat cu 15.500 lei.
Cauzele din acest an:
- Asociația ADDIP proiect Cei de ieri pentru cei de azi – program de mentorat în care 24 de adolescenți din centru plasament sunt ajutați să învețe să traiască independent după părăsirea centrului la 18 ani. Mentorii, adulți proveniți la rândul lor din centre de plasament, învață cum să fie sprijin pentru adolescenți.
- Asociația Bucuria Darului proiect Oameni pentru oameni – achiziția unei mese speciale pentru servirea unui prânz clad la cantina ”Mulțumesc”. Singurul loc din oraș care oferă, în mod gratuit, zilnic, 300 de porții de mâncare oamenilor străzii.
- Fundația Culturală Remember Enescu în colaborare cu Fundația Pro Patrimonio – transformarea casei lui George Enescu, din Mihăileni, în centru de arte frumoase
- Asociația Club Sportiv Paralimpic Cumpără Responsabil proiect Cumpără Responsabil – organizarea turneului naţional de baschet în fotoliu rulant. Pentru 2018 scopul organizației este aceea de a avea o delegaţie de sportivi braşoveni la Jocurile Paralimpice din 2018.
- Asociația De-a arhitectura proiect De-a arhitectura în orașul meu – cursuri opționale de arhitectură pentru 420 de copii din învățământul primar brașovean, unde aceștia învață cum este construit orașul și cum arhitectura influențează viața oamenilor .
- Asociația Rază de Speranță proiect Speranță pentru un vis – sesiuni de terapie prin muzica (meloterapie) și mișcare pentru 10 copii cu autism pentru a-i ajuta să interacționeze mai ușor cu persoanele din jur și să-și construiască încrederea în propriile forțe.
- Fundația Rafael proiect Kinetica iubirii, pasul care mișcă lumea – achiziționarea aparaturii necesare completării cabinetului în care se desfășoară activități de kinetoterapie și masaj terapeutic persoanelor cu dizabilități.
- Asociația Milioane de prieteni proiect Sterilizează, nu ucide – campanie de sterilizare și microcipare a peste 50 de câini cu stăpâni cu venituri mici, pentru care aceste servicii pot fi costisitoare.
- Asociația Copiii de Cristal proiect Călărie terapeutică pentru tinerii cu nevoie speciale – organizarea unor excursii la centrul de echitaţie Pănicel pentru ca 18 adulţi cu dizabilități să intre în contact cu caii și să primescă stimularea senzorială de care au nevoie.
- Asociația Atelier Săcelean proiect My Way – un proiect educațional non-formal pentru copii proveniți din medii dezavantajate unde aceștia învață despre dezvoltare personală, comunicare, leadership și antreprenoriat.
- Grup de Inițiativă al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Brașov proiect Și eu pot fi campion- program de activităţi sportive adaptate elevilor cu dizabilităţi din cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluziva. Scopul final este organizarea unei competiţii prin care să se evidenţieze progresul realizat în cadrul proiectului.
- Asociația SCUT proiect AfterCare – proiect educațional de consiliere vocațională, mentorat și pregătire pentru angajare a 10 tineri din orfelinate care au nevoie de ghidare profesionistă odată ce au părăsit orfelinatul.
13. Fundația Schmidt în parteneriat cu Asociația ClowniMed proiect Terapie prin zâmbet și culoare – proiect adresat copiilor bolnavi, internați în Spitalul Clinic de Copii Braşov și își propune ca, prin desenarea poveştilor pe pereţii mohoraţi ai spitalelor şi prin joacă împreună cu clovnii, să-i facă să uite de boala şi să zâmbească din nou.
Mai multe detalii despre proiecte finanțate, cauze, competiție şi înscriere se găsesc pe site-ul evenimentului: http://brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro/
Foto: Dan Străuți