Orchestra Simfonică de Tineret din Haga a cântat marți seara în Piața Sfatului. Concertul a făcut parte din turneul transilvan al orchestrei. Pe scenă au urcat 82 de tineri care au demonstrat că se pot distra în timp ce interpretează partituri complicate, iar ascultătorii rafinați nu puteau rămâne indiferenți. Ba mai mult, orchestra avut în repertoriu „Rapsodia” lui Enescu, iar interpretarea a fost excepțională. Din păcate, asistența nu a fost prea numeroasă, dar cei care au ales să iasă din casă au avut ocazia de a se „refugia” timp de mai bine de o oră într-o muzică bună.
Orchestra de Tineret din Haga poate fi văzută din nou, miercuri, e la ora 16.00, într-un recital găzduit de Coresi Shopiing Resort, în Piața cu Copaci.