Parcul Natural (PN) Bucegi este unul dintre cele mai vizitate locuri din România, iar Bușteniul este principala poartă de acces către munte. Merg turiștii care fac câte 4-5 ore pe jos, până la Babele sau la Vârfu Omu sau monumentul de pe Caraiman. Aceștia mai fac și câte o tură pe la centrul de vizitarea PN Bucegi, plătesc o taxă modică de acces în parc, adică un bilet de 5 lei, valabil 6 luni (în Piatra Craiului, un bilet de 5 lei este valabil 7 zile, iar pentru a trece prin Canionul 7 Scări se plătește 10 lei/adult) iau câte o hartă, întreabă care este starea traseelor, se consultă cu oamenii de acolo și mai obțin câteva informații de care au nevoie. Dar totusi, cei care fac asta sunt puțini…
Pe lângă pasionații de munte cu încălțări mai mult sau mai puțin potrivite pentru a urca pe Jepii Mici sau Jepii Mari, sunt și turiștii care vor să vadă văile de la înălțimea telecabinei și să ajungă rapid până la Babele și la Sfinx.
Ei stau câteva ore la coadă la telecabină, își fac provizii de suveniruri „made in China” (nu cu mult timp în urmă, au urcat unii chiar și cu vuvuzele), bere și mâncare din bazarul din apropiere, apoi… hai pe munte, cu punga încărcată, de parcă ar trebui să stea o săptămână „sub fusta babelor”.
În sfârșit… intră în telecabină. Câte 25, ca sardelele, așa că mulți nici nu văd peste ce zone trec. Ajunși la Babele, își desfac bețele de selfie – unele „de unică folosință”, cumpărate din Bușteni – și se imortalizează.
Urmează pozele de grup: lângă țarcul în care sunt închise Babele (gardul cu vârfuri ascuțite a fost făcut tocmai pentru a nu se mai scrie pe stânci și pentru a-i vedea ciorchine pe turiști la baza lor). Cum nu pot ajunge exact sub fusta babelor, turiști aleg alte stânci pentru a se urca și a-și face pozele de grup. Contează că sunt panouri prin care sunt rugați să nu se urce pe stânci?
Ajung și la Sfinx. Acolo e mai simplu, pentru că acesta nu este încă îngrădit. Alte poze.
Toată „distracția” nu poate dura mai mult de o oră, cu tot cu stat la coada pentru poze.
În perioada asta, aerul tare de munte le provoacă sete și foame, așa că e timpul să se apeleze la rezerva din pungă: mai un mai un cips, mai o apă, mai o bere, mai un suc. Iar ambalajele rămân la locul faptei, nu de alta, da’ nu se cuvine să cobori cu punga plină. Rămâne gunoiul grămăjoare, iar lângă grămăjoare… turiști care admiră peisajul.
E timpul de plecare. Iar coadă la telecabină. În 12 august, telecabina a coborât la turiști până la ora 23.00. În 13 august, după ora 16.00 nu se mai urca, pentru că era o avertizare de vreme rea. Cei care erau pe vârf au văzut semnele furtunii, așa că… repede la coadă la telecabină. Serii multe câte 25 de persoane, toți sperând să urce repede în telecabină. Nervi întinși la maxim, discuții cu jandarmul care asigură ordinea…
În mod normal, telecabina ar fi pentru cei care „nu pot duce” un traseu destul de dificil, astfel că pe ei nu îi includem în descriere. De asemenea, sunt și cei care, de la Babele merg la crucea de pe Caraiman sau la Vârful Omu, adică fac un traseu, chiar dacă unul scurt.
În Bușteni, pe strada ce duce la telecabină mai pot fi văzuți niște „taximetriști” care organizează excursii montate cu autoturisme de teren. Sunt la fel ca taximetriștii din gară. „Șefu’ vrei să te duc sus?”, te întreabă. Stau cu poze, să îți arate cam ce poți vedea, asta dacă scoți din buzunar 80 de lei de persoană. La fel, urcă doar când au mașina plină.
Din păcate, acesta este prețul plătit de Bucegi. E un munte prea impresionant pentru a nu fi văzut, iar acesta a fost motivul pentru care fost împânzit cu drumuri și instalații de transport pe cablu. Într-un loc în care se poate ajunge cu ușurință este accesibil celor care nu au în vocabular cuvântul „respect”.
