Pentru a combate pesta porcină africană, care a ajuns din Ucraina într-o gospodărie din Satu Mare, Guvernul aprobat miercuri un act normativ privind supravegherea, prevenirea și controlul acestei boli care, în general este transmisă de porcii mistreți.
Pentru a împiedica răspândirea bolii, specialiștii din Guvern au decis că este nevoie de „atingerea unei densități mai reduse a porcilor mistreți, până la un nivel acceptabil, sub 0,5 mistreţi pe kilometri pătrat (fără cuantifica aria de acoperire a termenului «sub», astfel că se poate interpreta ca «nivel acceptabil» și 0,01 mistreți/kmp – n.r. )”.
La Brașov nu este nevoie de o „campanie anti-mistreți”
În cele 12,500 de hectare de find cinegetic administrat de Regia Locală a Pădurilor Kronstadt, directorul acesteia, Dan Olteanu spune că populația de mistreți se încadrează în „densitatea la nivelul acceptabil” stabilită de Guvern.
„Ne încadrăm în limita stabilită, iar pentru acest an avem aprobată o cotă de 25 de exemplare, care pot fi recoltate sau vânate. În principiu, scopul nostru nu este de a se vâna. Anul trecut am avut o cotă de 24 de exemplare şi au fost recoltate 17, care produceau pagube. În aceste situaţii evităm să femelele sau masculii care sunt considerați optimi pentru reproducere”, a explicat Olteanu.
Reprezentantul regiei a spus că un vânător, dacă vrea să împuște un exemplar impunător, trebuie să plătescă o taxă destul de consistentă, ce poate trece de 1.000 de euro.
Programul anti-pestă porcină africană, decis de Guvern, plătit de alții
Prin hotărârea adoptată miercuri, Guvernul a stabilit că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, trebuie să cumpere opt incineratoare mobile, pentru neutralizarea cadavrelor rezultate în urma aplicării măsurilor de ucidere, pentru controlul și eradicarea bolii, iar instituţiile din subordinea Ministerului Mediului, trebuie să identifice și să stabilească și alte alternative de ecarisare.
„Fondurile necesare pentru realizarea programului se asigură prin bugetele instituţiilor implicate în punerea în aplicare a acestuia, în limita bugetelor aprobate, conform legilor bugetare anuale, precum şi din fondurile aprobate cu această destinaţie prin deciziile anuale ale Comisiei Europene privind aprobarea programelor naţionale de eradicare şi control al bolilor animalelor şi a finanţării acestora”, se mai arată în hotărârea de Guvern.