Noul manager al Filarmonicii Brașov, Anton (Grigore) Niculescu, cel care a câștigat concursul pe post organizat de Primăria Brașov, a fost prezentat oficial marți, de viceprimarul Costel Mihai.
La prima sa ieșire publică în calitate de manager al Filarmonicii Anton Niculescu a anunțat că printre obiectivele sale principale sunt acelea de a promova cât mai bine instituția pe care o conduce, în rândul publicului și de a deveni una dintre cele mai bune orchestre din România și din Europa.
„Am în vedere ridicarea Filarmonicii Brașov, ca să poată concura cu marile orchestre românești și europene. Vreau să ne facem publicitate, să ajungem să fim cât mai cunoscuți publicului, să avem turnee naționale și internaționale. Avem toate căile de acces la aceste idealuri. Sigur se poate face asta pentru că orchestra Filarmonicii Brașov are o mare capacitate artistică, are muzicieni buni, muzicieni tineri și bine pregătiți și educați. Ne trebuie doar puțină ordine, disciplină și voință“, a declarat noul manager al Filarmonicii.
Primul turneu intrnațional al Filarmonicii Brașov, sub conducerea noului manager, va fi în Japonia, pentru a marca 25 de ani de la înfrățirea Brașovului cu orașul Musashino. Turneul va dura zece zile.