Ramai la curent!

Cotidian

Peste 100 de deținuți de la Penitenciarul Codlea, eliberați pentru că au stat în „condiții necorespunzătoare”. Mii de deținuți din țară vor fi eliberați pe aceleași considerente. Unii dintre ei au fost condamnați pentru omor, tâlhării, furturi

Publicat

in

4 deținuți de la Codlea au fost eliberați deja, în baza prevederilor legii privind recursul compensatoriu, și alți 110 urmează să fie eliberați, potrivit hotnews.ro. La nivel național, au fost eliberați deja la sfârșitul săptămânii trecute, peste 500 de deținuți, iar în următoarea perioadă, numărul acestora ar putea depăși 3.300. Legea privind recursul compensatoriu, care prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzatoare fiecare deținut va beneficia de șase zile considerate effectuate, a intrat în vigoare joi, urmând ca primii detinuți beneficiari ai noului act normativ, să fie deja pusi in libertate.

Administrația Naționala a Penitenciarelor (ANP) a transmis o situație a persoanelor condamnate puse în libertate la termen, joi, ca urmare a scăderii zilelor executate în condiții necorespunzatoare, precum și o situație a persoanelor condamnate care vor fi discutate în prima comisie pentru liberare condiționată.

Cei mai mulți deținuți, adică 80 dintre cei 529 de detinuți care au fost eliberați joi, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, erau încarcerati la Penitenciarul Giurgiu. În perioada următoare ar putea fi eliberați condiționat, în baza acestei legi, ațti 3.349 de detinuți, cei mai mulți fiind de la Rahova – 250 și de la Penitenciarul Poarta Albă – 200. De la Prenitenciarul Codlea, din județul Brașov, ar putea fi eliberați, 110 deținuți, care se încadrează în reglementările noilor prevederi legale.

Conform Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), de la Penitenciarul Aiud au fost eliberați 30 de detinuți, iar în perioada următoare ar putea fi puși în libertate alți 45 de detinuți, de la penitenciarul Arad – 24 de detinuți, iar 66 ar urma să fie eliberati conditionat, de la Penitenciarul Bacău au fost eliberați îdoi detinuți și ar urma alți 59, de la Penitenciarul Baia Mare au fost puși în libertate cinci detinuți și ar urma 65, de la Bistrița – 7 și ar putea fi eliberați alți 108, de la Botoșani – 14 eliberați și ar putea fi puși în libertate 154, de la Brăila – 4 și ar putea fi eliberati alți 40, de la penitenciarul Jilava – 37 și urmează alti 192 de detinuți, de la Rahova – 10 și urmează 250, de la Codlea – 4 și urmeaza 110, iar de la penitenciarul Poarta Albă au fost eliberați 55 de detinuți și ar urma alți 200. 

De la Penitenciarul Craiova – Pelendava au fost pusi în libertate joi 18 deținuți și ar urma alți 149, de la Deva a fost eliberat un deținut și ar urma 30 de la Drobeta Turnu Severin au fost eliberati cinci și ar urma 107, de la Focșani – 3 și ar urma 103 , de la Găești – 18/144 de la Galați – 7/47, Gherla – 8/55, Giurgiu – 80/76, Ișsi – 37/247, Mărgineni  -13 /25, Miercurea Ciuc – 7/21, Mioveni – Colibași – 17/24, de la Oradea – 3/34, de la Ploiești – 2/50, de la Ploiești – Târgșorul Nou – 5/83, Penitenciarul Satu Mare – 3/21, Penitenciarul Slobozia – 11/35 , SNPAP Tg. Ocna – 0/10, Penitenciarul Târgu Jiu – 3/104, Penitenciarul Târgu Mureș – 5/50, Penitenciarul Timișoara – 9/ 127, Penitenciarul Tulcea – 34/133, Penitenciarul Vaslui – 11/138, Brăila – Tichilești – 0/8, Centrul de Detenție Craiova – 1/51, Spitalul Penitenciar Jilava – 6/47, Spitalul penitenciar Rahova – 2/4 , Spitalul penitenciar Poarta Alba – 3/22, Spitalul Dej – 1/ 9, Spitalul penitenciar Mioveni – Colibași – 4/11, Spitalul Târgu Ocna – 2/19, Centrul Educare Buziaș – 2/19, Centrul educare Târgu Ocna – 4/19.


Majoritatea celor care vor fi eliberați aveau condamnări pentru furturi, tâlhării dar și pentru omor.

Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzatoare fiecare deținut va beneficia de șase zile considerate efectuate a intrat în vigoare joi.

Conform legii, condițiile necorespunzatoare se referă la cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză; lipsa accesului la activități în aer liber; lipsa accesului la lumina naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație; lipsa temperaturii adecvate a camerei; lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază, precum și cerințele de igienă; existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție.

Perioada pentru care se acorda zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzatoare se calculează începand cu 24 iulie 2012.

De la emiterea acetei legi au existat și voci care au considerat că aceasta ar fi, de fapt, o grațiere mascată.

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending