Site icon

Schiori, vi se pregătește ceva! Primăria Brașov vrea să „fluidizeze” traficul de pe pârtiile din Poiană cu ajutorul unei hotărâri de Consiliu Local

După câțiva ani în care, pentru evitarea accidentelor de pe pârtiile din Poiana Brașov a fost valabil „Decalogul schiorului”, anul acesta Primăria Brașov a pregătit un set de reguli privind utilizarea domeniului schiabil și a instalațiilor de transport pe cablu din municipiul Brașov pe perioada sezonului de iarnă.

Documentul este în faza de proiect de hotărâre de Consiliu Local, fiind supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei. Persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ, către Serviciul Public Local Salvamont Braşov, Poiana Braşov, str. Poiana Doamnei nr. 20B sau pe e-mail salvamont@brasovcity.ro. Propunerile pot fi transmise până la data de 7 noiembrie 2017.

Ce trebuie să facă schiorii:

Ce este permis, interzis și absolut interzis 

 Circulația persoanelor fără echipament de schi se va face doar pe potecile turistice deschise în Masivul Postăvaru sau pe marginea pârtiilor, acolo unde nu există potecă sau poteca întâlnește pârtia de schi, astfel încât să nu pericliteze activitatea de schi.  

Este interzis accesul pe pârtie a schiorilor însoțiți de animale de companie.

Schiatul de tură nocturn să se efectueze doar pe pârtia Drumul Roșu, cu acces atât din pârtia Bradu cât și dinspre Pub Rossignol atât la urcare cât și la coborâre, nu mai târziu de ora 22.00 și nu mai sus de Cabana Postăvaru.

ESTE INTERZISĂ folosirea pârtiilor de schi închise, marcate cu semnul ”PÂRTIE ÎNCHISA”.

ESTE ABSOLUT INTERZISĂ traversarea gardurilor de protecție cu schiuri, plăci de snowboard sau fără acestea.

Traversarea liniei de urcare a teleschiului pe jos, cu ajutorul schiurilor sau plăcii de snowboard este interzisă. Aceasta se va face doar în locurile marcate special;

Folosirea snowmobile-lor pe pârtiile de schi ESTE STRICT INTERZISA, cu excepţia cazurilor în care acestea sunt folosite de personalul autorizat și pregătit al adminstrației domeniului schiabil, a intervenţiilor echipei Salvamont sau Jandarmeriei Montane.

Anuntați Dispeceratul Național Salvamont la numarul de telefon 0Salvamont (0725.826.668) sau Dispecerat Salvamont Poiana Brașov – tel.: 0726.686 693 în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate. Încercați să protejați accidentatul până la sosirea echipei de salvatori montani.

Conform Ordinului nr.491/2001 elaborat de Ministerul Turismului este interzisă coborârea și folosirea pârtiilor și traseelor de schi pentru agrement utilizând sănii sau alte dispozitive improvizate.

Totodată este interzisă folosirea în această zonă a dispozitivelor improvizate gen pungi de plastic, anvelope de autoturisme.

 

 

 

Exit mobile version