Salvamontiștii din Poiana Brașov au avertizat că pe traseele montane care pornesc din Valea Timişului şi urcă pe Masivul Postăvarul există risc de producere a avalanşelor. Pe aceste trasee sunt cantităţi mari de zăpadă instabilă, cu grosime de la 30 cm la 1,2 m, cea mai riscantă zonă fiind Poiana Trei Fetițe, unde înclinația pantei este suficient de mare pentru a se produce avalanșe.
Pe de altă parte, risc de avalanșe este și în masivele Bucegi şi Făgăraş (versantul nordic). Astfel, potrivit ANMH, la altitudini de peste 1800 m este risc mare de avalanșe. În zonele mai abrupte, unde sunt şi cantităţi mai mari de zăpadă, se pot declanşa avalanşe spontane de zăpadă, prin alunecarea stratului superior pe crustele aflate sub el, riscul declanşării fiind amplificat chiar şi la suprasarcini slabe.
La altitudini mai mici de 1800 m este risc însemnat de avalanșe. Pe versanţii cu grad mai mare de înclinare, se pot declanşa spontan curgeri sau avalanşe de topire, riscul fiind amplificat la supraîncărcări.