Site icon

Schiorul Ioan Valeriu Achiriloaie, lăsat acasă cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice. „Mă voi lupta să aflu de ce nu sunt la Olimpiadă şi pe ce criterii s-a făcut alegerea”

Schiorul Ioan Valeriu Achiriloaie, legitimat la clubul Corona Brașov, nu va mai ajunge la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud, deși se pregătea intens pentru cel mai important eveniment sportiv al anului. Anunțul i-a fost transmis la sfârșitul săptămânii trecute, cu doar două săptămâni înainte de începerea Jocurilor Olimpice, și fără prea multe explicații din partea Federației Române de Schi și Biatlon. 

Luni, în cadrul unei conferințe de presă, Ioan Valeriu Achiriloaie a făcut câteva precizări legat de vestea primită vineri, că nu va mai participa la Jocurile Olimpice de la Pyeonchang, Coreea de Sud. „Mi-aș fi dorit ca acum să anunț ceea ce voi face la Olimpiadă, dar nu mai este cazul. Ziua în care am aflat că nu voi mai participa a fost una neagră pentru mine. Am fost sunat de doi jurnaliști care mi-au cerut o reacție pe această temă, iar eu nici măcar nu știam despre ce este vorba. Am intrat pe site-ul Comitetului Olimpic și Sportiv Român și am văzut că, într-adevăr, am fost scos din lotul olimpic. Știam că trebuie să plec, să concurez pe probele mele, iar apoi să meargă Alexandru Barbu pe probele lui. Drept dovadă, când a fost prima dată afișat lotul olimpic, eram amândoi incluși în lot. Nu s-a mai putut proceda în acest fel, România va trimite un singur sportiv la masculin și a fost ales colegul meu.  


Achiriloaie: „Decizia are la bază un clasament pe care eu îl consider irelevant“

Ioan Achiriloaie spune că decizia de a merge Alexandru Barbu s-a făcut în baza unui clasament pe care însă sportivul nu şi-l poate explica. „Mi s-a spus că decizia are la bază un clasament, pe care eu însă îl consider irelevant. Clasamentul acela a fost făcut special pentru Olimpiadă, de la începutul calificărilor, mai exact de la 1 iulie 2016. În acel clasament Alexandru Barbu punctează la coborâre și la combinată, pentru că și-a luat o soluție de avarie, în caz că nu ar fi reușit calificarea la slalom, iar eu punctez la coborâre. Între timp, el a reușit calificarea la slalom, deci nu va mai face în Coreea de Sud probele luate în considerare în acel clasament.  Alexandru îmi este foarte bun prieten și nu contest decizia de a merge el. Doar că mă pregătesc de un an și jumătate pentru acest moment, iar eu am nevoie de o explicație sportivă pe care să o dau clubului la care sunt legitimat, sponsorilor și apropiaților care m-au susținut sufletește”, a spus Ioan Valeriu Achiriloaie.

Sportivul Coronei a precizat că va face o adresă oficială către  COSR și FRSB, prin intermediul căreia va cere explicații clare referitoare la situația în care se află: „Am vorbit cu președintele federației și cu secretarul general, mi-au spus că regretă la fel de mult ca mine. Au motivat că decizia a fost a celor de la Federația Internațională de Schi sau a celor de Comitetul Internațional Olimpic. Am însă informații cum că reprezentanții federației noastre au ales și până la urmă așa cred și eu că este normal. Sunt încă lucruri neclare pentru mine. Pot fi multe motive pentru care cineva a decis că eu nu mai merg acolo, dar nu am primit încă nimic în acest sens. Voi face o adresă oficială către COSR și FRSB în care voi solicita explicațiile”.

Totodată, Achiriloaie afirmă că dacă ar fi fost informat din timp despre criteriul invocat, și-ar fi putut pregăti o altă strategile preolimpică: „Dacă aflam măcar în luna decembrie, aș fi putut să îmi îmbunătățesc și eu locul în acel clasament, dar nu pentru acest lucru m-am luptat. Am fost la toate Cupele Mondiale, pentru că am vrut să fiu cât mai bine la Olimpiadă. Vorbim de competiții unde este aproape imposibil să adun puncte pentru acel clasament. Dacă aș fi știut, mi-aș fi putut stabili altfel calendarul și aș fi luptat și pentru el”.

Cu toate că traversează momente dificile, schiorul este hotărât să își continue cariera și își îndreaptă gândrile către Jocurile Olimpice din 2022. „Cred că mi-aș fi îndeplinit obiectivul la Olimpiadă, adică un loc cât mai aproape de top 30. Dezamăgirea este mare, însă nu voi renunța la schi. Atât timp cât sunt susținut și simt că pot să mai cresc, voi continua. Mă voi gândi la o strategie pentru următorii patru ani, pentru Olimpiada de la Beijing, din 2022. Urmează, probabil, ca în următorii doi ani să fac un pas în spate, să merg la mai multe cupe FIS, pentru a îmbunătăți acest punctaj și voi face 2-3 etape de Cupă Monială pe an.”

„Modul în care s-a făcut acest anunț este dezamăgitor, stupid chiar“

La rândul său, președintele Coronei, Liviu Dragomir, s-a arătat dezamăgit de felul în care FRSB a abordat situația: „Suntem foarte dezamăgiți de poziția federației. Sportivul nostru știa de mai bine de un a că este calificat la Olimpiadă. A muncit foarte mult în această perioadă, știind că se luptă să capete pregătire fizică și experiență pentru a ne reprezenta cu cinste. Din păcate, modul în care a fost făcut acest anunț a fost dezamăgitor, stupid chiar, dar și frustrant pentru sportiv în același timp. Lucrurile acestea trebui făcute într-un mod profesionist. Vorbim, totuși, de un sportiv român care ne reprezintă în etapele de Cupă Mondială. Ce trebuia să facă federația era să stabilească clar un regulament prin care să se decidă modul de departajare. Au lăsat această poveste ambiguă. Ioan era convins că este calificat și s-a luptat să aibă concursuri pe piste asemănătoare cu cea din Coreea de Sud, fără să se știe că ar mai avea nevoie de puncte FIS. Faptul că a aflat din presă înseamnă lucruri jignitoare”.

Cazul lui Achiriloaie nu este singurul de acest fel

Mai mult, cazul lui Achiriloaie nu este singurul de acest fel, un alt sportiv de la secția de schi a Coronei, Mihnea Olteanu, trăind de curând o experiență asemănătoare. „Din păcate, federația merge dintr-o dezamăgire în alta pentru noi, cel puţin. Sportivul nostru, Mihnea Olteanu, trebuia să participe începând de azi la Campionatul Mondial de juniori. S-a pregătit pentru aceasta tot anul trecut, iar pe ultimii metri s-a decis că nu va mai participa. Motivul este unul stupid, acela că nu există antrenori care să îi însoțească. Mi-e greu să cred că în schiul românesc nu găsești un antrenor care să însoțească doi sportivi la Campionatul Mondial. Este treaba federației să găsească profesioniști îndreptați spre performanță. Acestea sunt exemple care arată de ce este schiul românesc în situația actuală. Noi la Corona investim mult în schi, în copii, în modul de lucru, în condițiile pe care le oferim. Avem un antrenor cu o stabilitate de câțiva ani, lucru care se vede în medaliile pe care le obținem la această secție. Nu poți face însă aceste lucruri decât cu obiective pe termen mediu și lung”, a mai spus președintele Coronei.

 

 

Exit mobile version