Site icon

Semnale îngrijorătoare de la CJ Brașov: nu sunt bani pentru investiții. Pentru aeroport și spitale se va folosi excedentul din 2017

Consiliul Județean (CJ) Brașov finalizat proiectul bugetului județean pentru anul 2018, anunțul fiind făcut printr-un comunicat de presă postat pe site-ul instituției. Perspectivele pentru acest an sunt sumbre, avertizează administrația județeană: „Bugetul propriu al județului Brașov în anul 2018 este diminuat față de 2017 cu 90.000.000 de lei. Deficitul periclitează foarte grav atât funcționarea Consiliului Județean Brașov, cât și a instituțiilor din subordine. Proiectul de buget a fost dat publicității, fiind postat pe site-ul  www.judbrasov.ro și afișat la sediul instituției. Analiza cifrelor evidențiază minusuri semnificative la multe capitole bugetare, pentru care conducerea CJ Brașov va trebui să găsească soluții”. Potrivit proiectului de buget pe anul 2018, veniturile sunt estimate la 239.638.970 lei, sumă care ar urma să fie utilizată în totalitate pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare. „Finanțarea cheltuielilor de dezvoltare va fi asigurată din excedentul bugetului local al județului Brașov rezultat la închiderea exercițiului bugetar aferent anului 2017”, se arată în proiectul bugetului, fără a fi prezentată o sumă. De altfel, sumele necheltuite anul trecut pentru investiții sunt destul de consistente, având în vedere că la Aeroportul Brașov nu s-au executat lucrări, iar modernizarea corpului B al Spitalului Clinic Județean Brașov au început abia în luna iunie. 

Semne de întrebare privind investițiile în spitale 
Potrivit administrației județene, o situație extrem de dificilă se înregistrează în ceea ce privește finanțarea celor șase spitale pe care CJ Brașov le are în subordine. Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov a avut anul trecut alocări bugetare pentru investiții și reparații totalizând 10.842.570 lei. O parte din aceste investiții au fost contractate și realizate până la sfârșitul anului financiar 2017, iar o altă parte au fost contractate, însă nefinalizate din cauza termenelor lungi impuse de aplicarea legislației achizițiilor publice. În consecință, unitatea spitalicească are contracte de achiziții semnate în valoare de 6.025.430 lei (sumă prevăzută în bugetul pe anul 2017),  bani ce trebuie plătiți cu prioritate în anul 2018. În afara acestei sume, Spitalul Județean are solicitări de investiții noi în anul 2018 care cumulează un total de 18.821.940 lei. De asemenea, administrația județeană a anunțat că probleme deosebit de grave apar însă la necesarul de cheltuieli de funcționare, cu preponderență în ceea ce privește cheltuielile pentru reparațiile și igienizările pavilioanelor spitalului (Pavilionul central, Astra, Tractorul, Mârzescu). Conducerea SCJU Brașov a solicitat la acest capitol un total de 8.122.520 lei, în contextul în care legislația impune în mod imperativ igienizarea periodică a spațiilor în care se desfășoară actul medical. Totodată, reparațiile pavilioanelor menționate sunt absolut necesare având în vedere gradul de ocupare de 100% a acestora pe perioada în care se desfășoară lucrările de reabilitare a aripii B din Pavilionul central. „În condițiile deficitului bugetar menționat, Consiliul Județean Brașov nu are posibilitatea să aloce nici o sumă pentru aceste lucrări absolut necesare. Problema este cu atât mai gravă, cu cât nici prin contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate nu se pot aloca sume pentru acest capitol, având în vedere că prioritatea spitalelor o constituie asigurarea majorărilor legale ale cheltuielilor cu salariile personalului medical”, susține președintele CJ Brașov Adrian-Ioan Veștea.

O situație similară se regăsește și la Spitalul Clinic de Copii Brașov, care în 2017 a beneficiat de alocări bugetare totalizând 3.705.660 lei. Aici este vorba despre trei contracte de reparații ale unor secții din spital, încheiate în 2017, pentru care CJ Brașov trebuie să repartizeze cu prioritate în 2018 suma de 1.207.000 lei. În plus, conducerea spitalului solicită la cheltuieli de reparații și igienizări suma de 2.502.100 lei. „Din punctul de vedere al posibilității alocării de fonduri suntem în aceeași situație descrisă mai sus”, opinează șeful executivului județean. În ceea ce privește necesarul de investiții solicitat de această instituție medicală, totalul se ridică la 4.197.600 lei. 

Necesitățile celorlalte spitale: 
• Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Ioan Sbârcea” solicită din bugetul județean 3.788.780 lei pentru investiții și 400.000 lei pentru dotări cu obiecte de inventar. 
• Spitalul Clinic de Boli Infecțioase solicită 1.687.000 lei pentru investiții. 
• Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie solicită 2.722.000 lei pentru investiții.
• Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov solicită 2.860.000 lei pentru investiții și 61.600 lei pentru reparații. 
• Unitatea Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru solicită 87.000 lei pentru investiții. 

Situația drumurilor județene
În prezent, CJ Brașov se află în cel de-al doilea an de derulare a acordului–cadru pentru acest tip de activități, mai exact se derulează al doilea contract subsecvent prin care sunt asigurate atât deszăpezirea, cât și repararea și întreținerea drumurilor județene. Conform acestui contract subsecvent, încheiat în septembrie 2017 și care are termen de valabilitate septembrie 2018, valoarea necesară a fi alocată de CJ Brașov este de 21.900.000 lei. „Suplimentar trebuie să asigurăm o alocare de 3.000.0000 lei pentru următorul sezon de iarnă ce va face obiectul celui de-al treilea contract subsecvent. În plus, mai este necesară și alocarea sumei de 500.000 lei pentru reparațiile care nu fac obiectul Acordului-cadru. Totalul necesarului la acest capitol pe anul 2018 este de 25.400.000 lei, în situația în care de la bugetul de stat, respectiv din cote defalcate din TVA, județul Brașov a primit pentru drumuri județene doar 8.950.000 lei, la care se adaugă deficitul enorm pe care l-am menționat în preambul. În consecință, în situația bugetară dată ne este imposibil să asigurăm repararea drumurilor județene”, explică șeful CJ Brașov. 

2018, anul blocajului? 
Adrian-Ioan Veștea mai spune că „în ceea ce privește investițiile prioritare ale Consiliului Județean Brașov pentru care am alocat sume în propunerea de buget, am luat în considerare, în mod firesc, Aeroportul Brașov-Ghimbav, reabilitarea Pavilionului central al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, acoperirea cofinanțărilor și a cheltuielilor neeligibile pentru proiectele finanțate din fonduri europene, precum și acoperirea cofinanțărilor și a cheltuielilor pentru proiectele de reabilitări de drumuri județene finanțate prin PNDL. În contextul în care din sumele alocate de la bugetul de stat nu se pot acoperi nici măcar cheltuielile de funcționare, suntem nevoiți ca toate investițiile să le susținem din excedentul bugetar al anului 2017. Având în vedere criza creată prin alocarea de la bugetul de stat a unui buget cu 90.000.000 de lei mai mic față de 2017, ne aflăm practic în situația în care, deși am aplicat reducerea cu 10% a tuturor cheltuielilor materiale atât la nivelul CJ Brașov, cât și la toate instituțiile din subordine, riscăm blocarea activității proprii, a spitalelor și a instituțiilor de ocrotire socială. Nu dorim sub nicio formă să renunțăm la investițiile importante pentru comunitatea brașoveană, dar în lipsa unor alocări de la bugetul de stat care să acopere acest deficit suntem în pericolul de a ajunge la un blocaj fără precedent în activitatea instituțiilor publice pe care le avem în subordine”.

Ce solicită alte instituții subordonate în 2018: 
• Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov solicită Consiliului Județean un total de 4.591.850 lei pentru investiții și 2.026.000 lei pentru reparații și igienizări în centrele de plasament din județul Brașov, centre în care sunt îngrijiți 533 de copii și 175 de adulți. 
• Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Brașov solicită 827.000 lei pentru investiții și 76.000 lei pentru reparații. 
• Școala Profesională Specială Codlea solicită 238.280 lei pentru reparații.
• Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Brădet solicită 219.790 lei pentru investiții.
• Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Făgăraș solicită 553.240 pentru reparații. 
• Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brașov solicită 234.900 lei pentru investiții și 40.700 lei pentru reparații. 
• Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Brașov solicită 406.990 lei pentru investiții în echipamente absolut necesare desfășurării activității specifice. 
• Centrul Militar Zonal Brașov solicită 200.000 lei pentru reparații și 160.000 lei pentru investiții. 

Exit mobile version