Făgărășenii au, începând de ieri, un tomograf nou de ultimă generație la Spitalul Municipal. Tomograful, de care se va ocupa RMN Diagnostica, a costat 350.000 de euro. Aparatul a ajuns la spitalul din Făgăraș marți.
„Acum suntem în faza în care instalăm acest aparat și în cel mai scurt timp, pe care eu l-aș aprecia acum cam în două luni, aparatul va deveni funcțional pentru a deservi spitalul și populația arondată. Este un pas foarte imporant, pentru că va rezolva foarte multe probleme cu care ne confruntăm acum, prin lipsa unui astfel de aparat”, a declarat Liliana Beldescu, managerul Spitalului „Aurel Tulbure“ din Făgăraș, citată de Tv Făgăraș.
„Este foarte important că acest tomograf a ajuns la Spitalul municipal din Făgăraș, este de ultimă generație, era foarte necesar pentru municipiu și pentru toată zona pe care o deservește- care înseamnă în jur de 100.00o de oameni. Suntem extrem de mulțumiți că acest aparat extrem de necesar spitalului a ajuns la Făgăraș. Este o problemă pe care o rezolvăm și în favoarea Spitalului Județean din Brașov, în sensul reducerii încărcăturii pe care o avea din cauza faptului că nu existau servicii minimale de imagistică la Făgărași, iar până acum toți pacienții erau redirecționați spre Brașov“, a declarat Mariana Cîju, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului municipal Făgăraș.
Computerul tomograf de la Spitalul Municipal de la Făgăraș este din cea mai performanță categorie din România, având de 32 slice-uri, față de unul normal, care are 16 slice-uri. De asemenea, CT-ul are o caracteristică inovativă prin faptul că iradierea este minimă, având un soft special care reduce iradierea pe organele cheie.
Computerul tomograf, în valoare de 350.000 de euro, va fi în interiorul Spitalului municipal Făgăraș, însă de el se va ocupa RMN Diagnostica, cu zece medici. RMN Diagnostica este în relație cu CNAS Sibiu și Brașov, iar pacienții vor putea beneficia gratuit de investigații, în baza biletului de trimitere de la medicul specialist.