Întâlnirea lunii februarie este dedicată Americii de Sud şi va cuprinde o prezentare despre „Alpinism în Cordillera Blanca”. Cartea propusă lunar spre lectură şi discuţie este „Căzând în gol” de Joe Simpson. Prezintă Marian Anghel, ghid montan şi preşedinte al Societăţii Ghizilor şi Liderilor Montani. Dincolo de detalii, organizatorii de la Biblioteca Județeană garanteayă o întâlnire densă în care participanții vor afla experienţe de viaţă şi întâmplări adevărate despre natură, oameni, cultura şi civilizaţia unor ţări, modele de urmat.
„Muntele din Livadă” este un eveniment cultural lunar, ce se desfăşoară sub forma unei întâlniri la care pot participa toţi iubitorii de natură şi literatură despre munte. În cadrul evenimentului vor avea loc variate proiecţii de filme sau fotografii, vor fi prezentate cărţi scrise de autori români sau străini şi vor fi relatate expediţii ce au avut protagonişti români şi nu numai.