În județul Brașov nu se poate vorbi de o reducerii fondului forestier și nici de defrișări ilegale, susține șeful Gărzii Forestiere Brașov, Florin Nan. Ba mai mult, în timpul ședinței Colegiului Prefectural de marți, acesta a anunțat că „în cele cinci județe arondate Gărzii Forestiere Brașov (Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu), contrar datelor prezentate în mass-media, din anul 1990 până în prezent suprafaţa fondului forestier a crescut de la 978,2 mii hectare la 1.064,3 ha ceea ce reprezintă o creştere medie de 8,80%. Contrar aşteptărilor, ce mai mare creştere a suprafeţei trenurilor incluse în fondul forestier naţional s-a înregistrat în judeţul Harghita unde suprafaţa terenurilor din fondul forestier naţional a crescut de la 231,2 mii ha în anul 1990 la 273,05 ha în anul 2017, adică cu 18,1%”.
Cum e cu defrișările…
În timpul ședinței Colegiului Prefectural, Florin Nan a declarat că unii jurnaliști sau activiști ecologiști nu stăpânesc limbajul silvic. „Se produce o intoxicare a opiniei publice când se foloseşte termenul «defrişare ilegală». Defrişarea se referă la tăierea integrală a arborilor, urmată de scoaterea terenului în cauză din fondul forestier. Practic, anul trecut, în cele cinci judeţe pe care le deservim au fost defrişate legal 6,1 hectare de pădure şi au fost introduse în fondul forestier naţional 8,4 hectare. În concluzie, suprafaţa fondului forestier creşte, nu scade, aşa cum se vehiculează de cele mai multe ori în spaţiul public. În ceea ce priveşte termenul folosit în spaţiul public de «defrişare ilegală», vă informăm cu toată responsabilitatea că pe teritoriul Gărzii Forestiere Braşov nu a fost defrişat ilegal nici un metru pătrat de pădure”, a precizat Nan.
Pe de altă parte, Florin Nan a raportat în timpul ședinței că anul trecut, în cele 5 județe s-au desfășurat 2.081 acțiuni care au vizat, direct sau indirect, aspecte privind respectarea regimului silvic în ceea ce privește administrarea fondului forestier, valorificarea, comercializarea, proveniența și circulația materialelor lemnoase. S-au aplicat 475 amenzi contravenționale în valoare de 2.177 mii lei și s-au înaintat spre cercetare 56 de infracțiuni. Totodată au fost constatate tăieri ilegale de arbori cu un volum de 12.295 mc și s-a confiscat 4.957 mc material lemnos. Cea mai importantă acțiune s-a desfășurat la Ocolul Silvic Sibiu unde s-a constatat un volum de 10.250 mc arbori tăiați ilegal cu o valoare de 1.000.000 euro.