Anul acesta ar putea începe lucrările la noua creșă de pe strada Apollo, din cartierul Astra (lângă Palatul Copiilor). Indicatorii tehnico economici aferenți proiectului au fost aprobați în ședința de plen a consiliului Local din 9 februarie, valoarea totală a investiției fiind estimată la suma de 10.213.000 lei, inclusiv TVA, sumă în care este inclusă proiectarea și execuția lucrărilor.
Clădirea va avea subsol, parter și etaj, iar capacitatea creșei va fi de 80 de locuri. Creșa propriu-zisă se va amenaja la parter, urmând ca la etaj să fie amenajat spațiul administrativ al Serviciului de Administrare Creșe din cadrul Primăriei Brașov, care, în prezent funcționează la creșa de pe strada Mecanicilor din cartierul Craiter.
Viceprimarul Brașovului Costel Mihai a anunțat că în perioada următoare va fi pregătit caietul de sarcini pentru proiectarea și execuția lucrărilor, iar dacă procedura se va derula fără probleme, în cursul acestui an ar putea începe și lucrările.
O altă creșă în zona Tractorul-Coresi
În planurile Primăriei Brașov este și construirea unei creșe în zona Tractorul-Coresi, unde, în ultimii an s-au construit numeroase blocuri de locuințe. Unitatea va fi realizată pe un teren de 3.167 mp, donat de către dezvoltatorii imobiliari după multe insistențe ale Primăriei Brașov. De altfel, tot în noile zone rezidențiale din Tractorul, pe o parcelă de aproximativ 700 de metri pătrați se va construi și o grădiniță.
Peste 1.200 de cereri, pentru 805 locuri
În momentul de față, în Brașov funcționează 8 creșe, care au o capacitate totală de 805 locuri, în condițiile în care sunt cereri pentru 1.200 de locuri. În cartierul Astra, sunt două creșe, cu o capacitate totală de 200 de locuri, iar cererea medie în această acest cartier este de 350 de locuri.