Site icon

Primăria Brașov va relua licitația privind colectarea deșeurilor menajere. Operatorii vor avea mai puține obligații

Primăria Brașov va organiza o nouă licitație pentru concesionarea pe 8 ani a delegării serviciilor de colectare a deșeurilor menajere de la populație, după ce licitația anterioară, lansată în luna noiembrie a anului trecut a fost anulată. 

Adresa de anulare a a fost postată de Primăria Brașov pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP) în data de 15 februarie iar această hotărâre a fost luată după ce Consiliul Național pentru Soluționare Contestațiilor (CNSC) a răspuns mai multor reclamații depuse de ofertanți printr-o decizie în care a dispus „remedierea documentaţiei de atribuire”. Practic, în baza acestei decizii, primăria ar fi trebuit să elimine din caietul de sarcini toate prevederile legate de transferul riscurilor operării concesiunii către viitorul operator, iar autoritățile locale au considerat că acest lucru este imposibil. 

 Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că, potrivit deciziei CNSC, principala problemă a caietului de sarcini era că  transfera concesionarului obligativitatea atingerii obiectivelor de colectare selectivă de către operator. De asemena, analizând contestațiile ofertanților, CNSC  a apreciat că trebuie eliminată din caietul de sarcini obligarea concesionarului de a moderniza platformele de gunoi din cartiere (în documentația licitației anulate se arăta că operatorul trebuia să instaleze platforme de gunoi subterane sau supraterane, securizate și adaptate colectării selective). „Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a precizat că municipalitatea trebuie să predea structura tehnico-edilitară către concesionar, inclusiv platformele modernizate”, a explicat Toarcea. 

După ce licitația din luna noiembrie a anului trecut a fost anulată,  purtătorul de cuvânt al primăriei a anunțat că „vom reface caietul de sarcini respectând deciziile CNSC. În noua documentaţie de atribuire, vom include unele obligaţii către concesionar prin care să ne asigurăm că vom atinge ţintele privind colectarea selectivă   În paralel, încercăm să identificăm soluţiile de finanţare pentru modernizarea platformelor de gunoi”.

În momentul de față, pe raza municipiului Brașov, colectarea deșeurilor menajere de la populație și de la agenții economici este realizată, de firmele Comprest și Urban, în baza unor înțelegeri care vor expira în 31 martie 2018.  

 

 

Exit mobile version