Compania Apa Brașov a anunțat ca la ora 16.00, apa distribuită prin reţelele publice este bună pentru consum, fapt confirmat şi de Direcţia de Sănătate Publică: “La data de 15.03.2018 analizele efectuate de Laboratorul de Chimia Apei – DSPJ Braşov arată valori normale.”
“Probele prelevate din toate zonele municipiilor Braşov şi Săcele, care au fost analizate până la acestă oră, indică normalizarea situaţiei.
Vă asigurăm că monitorizăm prin laboratoarele noastre valoarea parametrilor fizico-chimici şi micro-biologici prevăzuţi în Legea calităţii apei potabile nr.458/2002, republicată, atât din apa prelevată din rezervoare cât şi de la consumatori, conform Programului de monitorizare de control avizat de DSPJ Braşov.
Vom reveni cu date suplimentare dacă situaţia o va impune.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi mulţumim tuturor utilizatorilor afectaţi pentru înţelegere”, se arată într-un comunicat transmis de companie.