Site icon

Consiliul Județean Brașov a publicat anunțul de negociere pentru contractarea creditelor de maxim 200 milioane lei

Consiliul Județean Brașov a postat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziții Publice anunțul de publicitate pentru  contractarea unor finanțări rambursabile interne în valoare de până la 200 milioane lei, în vederea asigurării finanțării investițiilor publice de interes local prin negociere. 

Procedura este de atribuire este structurată pe 2 loturi: 

Procedura de negociere se va desfășura în două etape:

  1. Etapa depunerii solicitărilor de participare, a ofertelor preliminare și selectarea candidaților prin verificarea îndeplinirii condițiilor de participare (criteriile de calificare și selecție) – se va prezenta împuternicirea și actul de identitate al persoanei împuternicite;
  2. Etapa negocierii ofertelor preliminare aferente candidaților selectați în cadrul primei etape, în vederea îmbunătățirii acestora, depunerea ofertelor finale și evaluarea acestora prin aplicarea criteriului de atribuire, urmată de negocierea clauzelor contractuale.

Termenul limită de primire a ofertelor este 3 aprilie 2018, ora 10.00, iar perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să își mențină oferta este de 180 de zile de la termenul limita de primire a ofertelor.  

Împrumutul de 200 de milioane de lei va fi folosit pentru finanțarea lucrărilor la aeroport – 155 de milioane și pentru asigurarea cofinanțării proiectelor pentru care administrația județeană a obținut finanțări nerambursabile – 45 milioane lei. 

Exit mobile version