Fostul secretar de stat Stelian Fedorca este noul președinte al ALDE Brașov, a anunțat marți președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, într-o conferință de presă susținută după vizita sa la IAR Ghimbav.
Stelian Fedorca, fost secretar de stat, coordonator al învățământușlui preuniversitar, la Ministrul Educației, este unul dintre cei care a susținut și a monitoriat îndeaproape unitățile de învățământ profesional, precum și înființarea și funcționarea unităților de învățământ dual din municipiul Brașov și Făgăraș.
Fedorca este anunțat ca lider al ALDE Brașov, după ce anul trecut, de coordonarea activității de la Brașov s-a ocupat ministrul Mediului, Grațiela Leocardia Gavrilescu. Aceasta a preluat coordonarea filialei după ce deputatul Remus Borza a părăsit ALDE.