Opereta „Crai nou“ a compozitorului român Ciprian Porumbescu va fi prezentată brașovenilor într-un adaptare modernă a Operei Comice pentru Copii din București.
Pe 20 martie, brașovenii sunt așteptați la Teatrul „Sică Alexandrescu“ la „Joc și Rock“, o adaptare după opereta „Crai nou“ de Ciprian Porumbescu. Spectacolul, care începe de la ora 19.00, se desfășoară în cadrul festivalului „Gloria Domini“, iar intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.
„Joc și Rock“ este un spectacol cu și despre tineri. Soliști vocali, cor, balet, orchestră și band rock – 50 de artiști pe scenă – muzică live, dansuri populare, dar și street dance, arii și romanțe, dar și rock vor fi pe scena Teatrului „Sică ALexandrescu“. Adaptarea intitulată „Joc și Rock” reprezintă un demers unic pe scena românească de azi, acela de a face cunoscută publicului tânăr o operetă națională, romantică, prin mijloace noi, o întâlnire „altfel” cu o lucrare muzicală pur românească, la 100 de ani de România.
„Crai Nou” este prima operetă cultă românească, compusă de Ciprian Porumbescu, pe versurile lui Vasile Alecsandri, care ne amintește un mit: în nopțile cu lună nouă se împlinesc dorințele îndrăgostiților.