După ce au ajuns la concluzia că, deși a rămas în picioare, podul de pe DJ 104K, care traversează râul Olt între localitățile Comăna de Jos și Crihalma nu mai poate fi trecut cu mașinile, autoritățile au anunțat luni că acesta va fi reparat. Până atunci, oamenii din Crihalma pentru a ajunge la un drum național, vor avea de parcurs mulți kilometri pe DC 21, care le oferă două alternative.
O primă variantă este să ajungă în satul Hălmeag apoi să treacă Oltul pe un pod șubred de lemn (care nu se știe cum se va comporta în cazul intensificării traficului), pentru a ajunge la DN 1 prin Șercaia (14,3 km). Altă alternativă este DC 21, până la Ungra de unde se poate ajunge la Rupea pe DJ 131 F, apoi se poate intra pe DN 13 (13,2 km).
De asemenea, oamenii din Crihalma nu vor mai face 3,4 km, până în Comăna de Jos, unde este reședința comunei Comăna, ci vor avea de mers până la Șercaia, pe DC 21 , apoi pe DN 1 S, o rută cu o lungime de 28,5 km. Altă rută, cu o lungime de 28,5 km, ar fi prin Ungra – Rupea Gară – Hoghiz – Comăna de Jos.
Ba mai mult, dependenți de podul de la Comăna sunt și locuitorii comunei Ticuș (satele Ticuşul Vechi şi Cobor).
Pasul 1: Comisia de evaluare
Luni, în timpul unei ședințe ce s-a desfășurat la Prefectura Brașov, directorul Sistemului de Gospodărire Apelor Brașov, Mihai Uță, a declarat că podul a fost afectat și este nevoie de refacerea lui, fie cu finanțare de la Consiliul Județean Brașov (care administrează acestă arteră rutieră) fie cu bani de la Guvernul României, care poate aloca resurse financiare pentru efectuarea unor lucrări ce vizează combaterea efectelor inundațiilor.
De altfel, prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, a anunțat că acest pod este pe lista obiectivelor afectate de inundațiile de săptămâna trecută, pentru care va fi transmisă la Guvernul României documentația în vederea obținerii banilor necesari reparării. pentru care va fi transmisă la Guvernul României documentația în vederea obținerii banilor necesari reparării.
„Astăzi (luni, 19 martie – n.r.) voi semna ordinul de prefect privind înființarea unei comisii care să evalueze pagubele produse de inundații. Avem în vedere realizarea unor lucrări la drumuri naționale, județene sau comunale, la poduri și podețe sau decolmatare a unor canale de protecție. Vom solicita bani și pentru repararea podului de la Comăna care, la care a fost afectată calea de rulare”, a declarat prefectul.
Comisia constituită prin acest ordin de prefect va trebui să realizeze evaluarea până vineri, urmând ca apoi prefectul să meargă cu toate documentele la București, pentru a solicita alocarea resurselor financiare necesare realizării lucrărilor de la bugetul de stat.
Pașii următori: proceduri, proiecte, licitații…
Un termen în care are ar putea începe lucrările nu a fost estimat. De altfel, șansele ca reparațiile să înceapă repede sunt minime, pentru că, după ce prefectul va depune documentația, va fi nevoie de elaborarea unui act normativ de către Guvernul României, prin care să fie deblocați banii. De asemenea, evaluarea făcută în câteva zile nu poate reprezenta o bază pentru stabilirea necesarului de lucrări, ci va fi nevoie de o expertiză tehnică, prin care să se stabilească exact care este starea podului și ce se poate face pentru remedierea problemei. Ba mai mult, nu este exclus ca experții să constate că podul nu mai poate fi reparat ci trebuie construit unul nou, iar în această situație, va fi nevoie de un studiu de fezabilitate, de un proiect tehnic, constructorul va trebui stabilit printr-o licitație, iar toate aceste proceduri vor dura câteva luni…