Cursurile Colegiului de Științe ale Naturii „Emil Racoviță“ din Brașov au fost suspendate joi și vineri pentru o serie de verificări la instalațiile de gaze. Potrivit inspectorului școlar general al județului Brașov, Ion Negrilă, vineri distribuitorul de gaze va face o verificare amplă la rețelele de la Colegiul „Emil Racoviță“, în urma unei sesizări făcute de conducerea unității de învățământ.
Verificările vin după ce laboranta colegiului, care a simțit miros de gaz, a anunțat furnizorul, iar aceasta a venit și a sigilat contorul până la finalizarea verificărilor.
Cursurile vor fi suspendate vineri, iar elevii vor recupera orele săptămâna viitoare, a precizat Ion Negrilă.