Site icon

Trei drumuri naționale din Brașov vor fi închise temporar, în perioada week-end-ului

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat, printr-un comunicat de presă că în perioada 23 – 25 martie 2018, circulația rutieră se va închide pe diferite tronsoane din DN 1A, DN 1E și DN 73A, ca urmare a desfăşurării celei de a-47-a ediţii a Raliului Brașovului. 
 
Astfel, în data de 23 martie 2018 între orele 12.30 şi 18.30 va fi închis DN 1E, pe sectorul Râșnov (Motel Acapulco) – Cabana Aviatorilor  (km. 21+000 – km. 17+000).

În data de 24 martie, între orele 12.00 şi 17.00 va fi închis DN 73A, pe sectorul  Râșnov – Predeal (Pârâul Rece), între km. 6+400 şi km. 12+500.

 
În 25 martie între  orele 11.30 şi 15.00 va fi închis DN 1E, pe sectorul  Poiana Brașov – Râșnov (Motel Acapulco), respectiv între km. 17+000 şi km. 21+000, iar în intervalul orar 12.00 – 15.30 nu se va putea circula pe DN 73 A, pe sectorul Râșnov – Predeal (Pârâul Rece), adică între km. 6+400 şi km. 12+500. Tot în 25 martie, în intervalul orar 6.15 – 12.30 va fi închis şi DN 1A, sectorul  Săcele (Brădet) – limită județul Brașov ( km. 160+600 – 164+000).       
Exit mobile version