O căprioară rănită în zona capului a fost salvată duminică din apele unui pârâu din oraşul Zărneşti, informează purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă, citată de Agerpres.
„Pompierii de la secţia Zărneşti au intervenit duminică pentru salvarea unei căprioare căzute în apele pârâului pârâul din localitate. La faţa locului a ajuns şi un reprezentat al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), care a preluat căprioara pentru a-i acorda îngrijirile medicale necesare“, a precizat purtătorul de cuvânt.
Căprioara era în apa pârâului, sub un pod, când a fost observată de un localnic, care a alertat autoritățile.