Ca urmare a desfăşurării acestui eveniment pe traseul Piaţa Unirii – str. Mureşenilor – Prefectură – str. Republicii – Piaţa Unirii – Pietrele lui Solomon, duminică, 15 aprilie, se vor introduce următoarele restricţii de circulaţie:
- Începând cu ora 7.30, pe tot parcursul zilei – va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piaţa Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piaţa Unirii şi str. Podul Creţului până la ora 10.00 şi după ora 14.00;
- Ora 10.00 – va fi blocat accesul auto spre Piaţa Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie (Maternitate). Şirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu str. Prundului şi str. C-tin Lacea vor fi închise;
- Ora 10.30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureşenilor;
- Ora 11.15 – accesul auto pe b-dul Eroilor va fi închis;
- Ora 11.00 – Coborârea Junilor din Piaţa Unirii.
Şi anul acesta traficul auto va fi restricţionat pe strada Constantin Lacea, de la intersecţia cu strada Luca Arbore şi până spre Piaţa Unirii, între orele 9.45 – 11.00, accesul fiindu-le permis doar riveranilor.
Secvenţial, traficul va fi redeschis pe măsură ce coloanele de juni vor trece pe fiecare stradă.
„Pentru a evita blocajele de circulaţie, facem un apel la conducătorii auto, inclusiv riveranii, să evite, în intervalele orare menţionate, zona centrală şi cartierul Schei. Totodată, pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestui eveniment îi rugăm pe toţi conducătorii auto sa evite, în acelaşi interval orar, parcarea maşinilor în Piaţa Unirii şi pe străzile adiacente acesteia, unde se strâng grupările de juni”, a precizat viceprimarul Laszlo Barabas.
Programul Paradei Junilor:
Traseul Junilor din Duminica Tomii: Piața Unirii – str. C-tin Brâncoveanu- str. G. Barițiu – Piața Sfatului – str. Mureșenilor- Bld. Eroilor – str. Republicii – Piața Sfatului – str. Apolonia Hirscher – str. Poarta Schei – (Junii Tineri urcă pe Tiberiu Brediceanu şi coboară pe str. Ghe. Baiulescu) – Prundului – Pe Tocile – Podul Crețului.
La Primăria Brașov junii vor fi întâmpinați de oficialii locali.
Defilarea călare prin oraș începe la orele 11.00 în Piața Unirii, iar sosirea la Pietrele lui Solomon este estimată între orele 13.00-13.30 . Acolo fiecare societate se îndreaptă spre platoul pe care-l administrează, unde sunt așteptați Juni de către rudele și invitații lor.
Junii Brașovecheni vor pleca din Bartolomeu
În fiecare an Junii Brașovecheni sosesc în Piața Unirii din Șchei pe la orele 11.00, pentru a se alătura Junilor din Șchei. Brașovechenii folosesc un traseu secundar, înaintea venirii în Prund, între orele 9.00 -10.30.
Traseul Junilor Brașovecheni din Stupini și Brașovechi: orele 9.00-9.10 intersecția Ocolitoarei Brașovului cu str. Plugarilor- str. D. Anghel- str. Lungă (inclusiv trecerea cu calea ferată) – Șoseaua Cristianului- str. Pictor Andreescu – str. 8 Martie – str. Carierei – str. Lungă – str. Nicopole – str. Mihai Viteazul – str. Bisericii Române – str. Lungă – str. Mureșenilor – Piața Sfatului – str. G. Barițiu – str. C-tin Brâncoveanu -str. Băilor – Piața Unirii. Din Piața Unirii, junii Brașovecheni se vor coborî spre Primărie, alături de cei din Șcheii Brașovului.
Petrecerea de la Pietrele lui Solomon
Între orele 14.00-18.00 la Pietrele lui Solomon are loc o mare petrecere câmpenească la care sunt așteptați toți localnicii și turiștii amatori de experiențe culturale autentice, iar partea dinspre oraș a Pietrelor lui Solomon brașovenii și turiștii vor au la dispoziție o zonă de în care se vor comercializa preparate culinare.
După ce junii din cele șapte cete îndeplinesc ritualul cântării Troparului Învierii și al Horei Junilor, cinstesc un pahar de vin cu invitații și pornesc petrecerea câmpenească până la orele 18.00 jucând vechile jocuri specifice cartierului.
După petrecerea de la Pietrele lui Solomon, junii din Șchei vor coborî „dintre Chetri” pe traseul: str. Podul Crețului – str. Pe Tocile – Piața Unirii – Prundului.
De asemenea, Junii Brașovecheni se vor întoarce în Brașovechi (Bartolomeu) și Stupini pe traseul: str. Podul Crețului – str. Pe Tocile – Piața Unirii- str. Prundului – str. G. Barițiu – Piața Sfatului – str. Mureșenilor- str. Lungă – str. De Mijloc – trecerea cu calea ferată – str. D. Anghel – str. Plugarilor.