Site icon

Propunere PSD: Pedepsele cu închisoarea pentru corupție să poată fi executate la domiciliu sau în week-end

Persoanele condamnate pentru corupție cu pedepse de maxim 5 ani de închisoare vor beneficia de detenție la domiciliu sau în weekend, conform unor amendamente PSD adoptate marți. Tot printr-un act normative, se revine și la reducerea pedepsei cu 20 de zile pentru fiecare carte scrisă în penitenciar.

Majoritatea PSD-ALDE-UDMR din comisia juridică de la Camera Deputaților a votat marți mai multe amendamente ale PSD depuse la o serie de proiecte de lege privind măsurile de executare a pedepselor privative de libertate prin care și persoanele condamnate pentru fapte de corupție, cu pedepse de până la 5 ani de închisoare, să poată beneficia de măsuri alternative de executare a pedepselor. Printre aceste măsuri alternative sunt executarea pedepsei la domiciliu și executarea fracţionată a pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat sau în regim mixt, cu echivalent în zile de muncă în folosul comunității. aceste amendamente. Ședința în care s-au discutat aceste amendamente a durat aproape trei ore, însă votul pe raportul final pe aceste modificări a fost amânat pentru miercuri după-amiază, când are loc o nouă ședință. 

De asemenea, deputații juriști au votat mai multe prevederi dintr-un proiect al UDMR, adoptat tacit de Senat anul trecut, care se referă în special la cine poate benefica de regimul deschis și semideschis de detenție, dar și revenirea la reducerea pedepsei cu cate 20 de zile pentru fiecare carte scrisa in inchisoare. 

Sursa: hotnews.ro

Exit mobile version