Anunțat acum aproape doi ani, planul de resistematizare a intersecției de la Complexul din Bartolomeu, care prevedea desființarea trecerii de pietoni de pe strada Stadionului, dar și mutarea zebrei de pe Calea Făgărașului mai aproape de sensul giratoriu nu au fost pus în aplicare nici până acum.
Acum, reprezentanții municipalității analizează un alt plan de redesenare a trecerilor de pietoni de la această intersecție. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, trecerea de pietoni de pe strada Stadionului, dintre calea ferată și Complexul Bartolomeu ar urma să fie mutată la intersecția cu strada Ioan Bogdan. De asemenea, la această trecere ar urma să fie monitorizat un semafor, care, pentru a se asigura fluența traficului rutier pe strada Stadionului, va fi corelat cu cel de la intersecția cu strada De Mijloc.
Pe de altă parte, la începutul acestui an, Primăria Brașov a anunțat că la această intersecție, pe Calea Făgărașului, ar urma să se amenajeze pe mijlocul drumului o „insulă” pentru pietoni.