O asistentă de la Primiri Urgente de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a fost bruscată și lovită în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.50, de un pacient din București, în vârstă de 29 de ani, violent și aflat sub influența alcoolului. Pacientul, supărat că nu e lăsat să plece cum a vrut el, a bruscat-o și a lovit-o cu capul de pereţi pe asistentă până aceasta a căzut, dar a lovit și un alt coleg al femeii care încercat s-o apere. Asistenta, în vârsră de 43 de ani, este îngrijită în secţia de Neurochirurgie, după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral cu o hemoragie subarahnoidiană. Atacatorul a fost internat la unitatea de Psihiatrie. Cazul a intrat în cercetatea Poliției, iar pe numele agresorului a fost întocmit dosar penal.
Conducerea UPU Brașov pune la îndoială acum modul în care este asigurată siguranța personalului de la Urgențe, existând unele voci care spun că la momentul producerii incidentului de sâmbătă spre duminică, nu era niciun paznici în preajmă.
„Colegii mei din Urgenţă sunt destul de revoltaţi, nu este primul incident care se întâmplă. Avem pază, dar în momentul respectiv nu era nimeni de la pază, de aici e şi revolta lor, a trebuit să sune cineva”, a declarat dr. Marius Leonte, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, citat de MEDIAFAX.
Paza la Spitalul Judeţean de Urgenţă este asigurată de Protector Agency, o firmă controlată de fostul președinte al organizației municipale PSD Brașov, Liviu Lupu.