Secţia de scrimă de la Corona adună medalii la Campionatul Naţional care se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti. După bronzul câştigat la spadă, prin Ştefania Lopătaru, Corona s-a aflat, din nou, pe podiumul Naţionalelor, de această dată la floretă, acolo unde Tudor Grăjdeanu este noul vicecampion naţţional la U11.
Sportivul antrenat la Corona de Matei Piukovici şi Dorin Moraru a pierdut la o singură tuşă titlul naţional, în faţa timişoreanului Tudor Tomici. „A fost un concurs foarte bun pentru sportivul nostru, care este unul dintre floretiştii de mare viitor ai Coronei. Ne aşteptam ca Tudor să intre în primii trei, având în vedere că anul trecut la Campionatul Naţional a luat bronzul. A fost foarte aproape de aur, pe care l-a pierdut la o singură tuşă, dar suntem siguri că asta îl va motiva şi mai tare pe viitor”, a declarat Dorin Moraru, unul dintre antrenorii secţiei de floretă.
La Campionatul Naţional de floretă băieţi U11 au participat 30 de sportivi de la cele mai importante cluburi din ţară.
Miercuri, la Bucureşti Campionatul Naţional continuă cu întrecerea de la U9, acolo unde Corona îl are în competiţie pe Codrin olteanu, un sportiv care practică însă scrima de doar trei luni, dar care îşi doreşte foarte tare să facă performanţă.