Compania Apa Braşov a anunțat că lucrările realizate pe strada Matei Basarab, pentru remedierea avariei la conducta de apă ce alimenta o parte din cartierul Șchei, au fost finalizate în cursul nopții trecute, iar serviciul de alimentare cu apă potabilă în zona afectată din Șcheii Braşovului a fost reluat începând cu ora 2.30.
Alimenarea cu apă a fost întreruptă în 16 iulie, la ora 18.40, după care lucrătorii Companiei Apa au căutat zona afectată și au înlocuit segmentul spart. Intervenția a durat 32 de ore.
Tot pe strada Matei Basarab, magistrala care alimentează mai multe străzi din Șchei a cedat și în 10 iulie. Și atunci, alimentarea cu apă a fost întreruptă.