Gara Mare din Braşov își schimbă aspectul, în această perioadă și ce pregătește Centenarul Marii Uniri.
Deocamdată, pe faţada principală, dinspre Bulevardul Victoriei, se poate vedea tricolorul pe ferestre, după ce pe geamuri au fost aplicate folii colorate.
Ce e drept, în interior nu este acea luumină „specială” la care te-ai aştepta, dar, în acest caz, sau la acest moment, poate că se potriveşte afirmaţia „gestul contează”, dacă este să ne gândim la cum cum arăta clădirea.
De altfel, potrivit directorului Regionalei CFR Braşov, Ioan Pintea, aceasta este numai prima etapă de împodobire a gării în Anul Centenarului. „Vom reface iluminatul interior şi vom realiza un iluminat exterior, astfel că această clădire să se vadă de pe Bulevardul Victoriei. Lucrările vor dura aproximativ o lună şi jumătate. Este drept, nu va arăta ca o gară occidentală, dar va fi o «schimbare la faţă», măcar atât cât se poate în acest moment”, a explicat reprezentantul Regionalei CFR Braşov.
Planul mini-mallului, blocat în proceduri
Anul trecut, reprezentantul Regionalei CFR Braşov a anunţat că gara ar urma să se transforme într-un mini-mall, printr-un contract de concesiune, aceasta fiind una dintre variantele propuse pentru reabilitarea ei și scoaterea din mizeria în care se afla. (Detalii AICI).
Deocamdată, proiectul este în stadiul de pregărire a documentaţiilor aferente licitaţiei. „Se lucrează acum la caietul de sarcini şi la celelalte documente. Este o documentaţie destul de complicată, pentru elaborarea căreia este nevoie de mult timp”, a explicat Pintea.