După ce sâmbătă, un arțar a căzut pe o terasă din spatele Bibliotecii Județene „George Barițiu”, azi-noapte, s-a prăbușit pe aleea de sub Tâmpa, acesta din urmă fiind doborât de vânt. Potrivit Primăriei Brașov, Serviciul Amenajare Zone de Agrement, împreună cu Regia Pădurilor Kronstadt au intervenit astăzi pentru a degaja aleea și pentru a degaja zona, iar trunchiul va fi ridicat probabil în cursul zilei de mâine. Tot astăzi, în zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, echipele Regiei Pădurilor Kronstadt intervin pentru îndepărtarea a trei plopi bătrâni, care, din cauza vârstei și a lemnului moale, prezintă pericol de prăbușire.
„Reamintim că în după-amiaza zilei de 21 iulie, în zona parcului Ina Schaeffler (Livada Poștei), un arțar s-a prăbușit peste una dintre alei și peste o masă de la terasa de la intrarea în parc. În urma verificărilor la fața locului efectuate de reprezentanții Serviciului Amenajare Zone de Agrement, ai Regiei Pădurilor Kronstadt și ai Poliției Locale, s-a constat ca arborele a fost dezrădăcinat din cauza ploilor abundente și a vântului foarte puternic. Totodată, au fost verificați și ceilalți copaci din zona și s-a luat decizia tăierii altor două exemplare, din specia frasin și arțar, care de asemenea prezintă pericol de prăbușire. De asemenea, s-a luat decizia că în următoarele zile să se facă o verificare a întregii zone, pentru a ne asigura ca riscul unor situații asemănătoare este cât mai mic posibil. Tot pentru a reduce riscurile prăbușirii unor copaci, în următoarea perioada se va încheia un parteneriat cu Facultatea de Silvicultură a Universității Transilvania, pentru ca specialiștii de la aceasta facultate sa verifice sănătatea copacilor cu ajutorul unui tomograf sonic (aparat care măsoară viteza de propagare a undelor sonice prin lemn pentru a detecta, neinvaziv, cavitățile și nivelul de descompunere din copaci). Aparatul este utilizat pentru evaluarea riscului de prăbușire a copacului, prin măsurarea grosimii pereților reziduali în interiorul trunchiului”, a anunțat Primăria Brașov.
Foto: Primaria Brasov