Lansată în luna mai, licitația pentru modernizarea și extinderea sistemului de iluminat pe mai multe străzi din Brașov a ajuns în etapa „probei practice”, după ce o firmă a depus o ofertă în vederea obținerii contractului. Firma în cauză a instalat cinci tipuri noi de corpuri de iluminat cu LED, de puteri diferite, un tip de proiector, dar şi LED-uri care se montează în asfalt, pentru a semnaliza trecerile de pietoni (asemănătoare celor care au fost montate la „trecerea inteligentă” de pe Bulevardul Saturn).
„Corpurile de iluminat au corespuns din punct de vedere al caracteristicilor tehnice prevăzute în documentație. Acum s-a trecut la proba practică, astfel că echipamentele propuse de ofertant au fost montate şi urmează să fie testate, pentru a vedea dacă sunt compatibile cu sistemul de iluminat inteligent pe care noi l-am implementat în municipiu începând cu anul 2015”, a declarat viceprimarul Braşovului, Barabas Laszlo.
Valoarea estimată a contractului de proiectare și execuţie a lucrărilor de extindere şi modernizare a sistemului de iluminat este estimată la suma de 9,260 milioane lei, fără TVA, respectiv 11,01 milioane de lei cu tot cu TVA. Lucrările se vor executa pe 16 străzi, respectiv Oltului, Someşului, Lacurilor, Calea Bucureşti, Iazului, Brânduşelor, Bârsei, Ioan Slavici, I.L. Caragiale, Bulevardul Victoriei, Aleea Tiberiu Brediceanu, Brazilor, Stejarului, Şoseaua Cristianului şi DN 13.
Cele mai scumpe lucrări, estimate la 1,8 milioane lei, vor fi pe DN 13. Intervenţiile în această zonă presupun realizarea unui sistem de iluminat nou între supermarketul Leroy Merlin şi intersecţia cu Ocolitoarea.
De asemenea, sunt prevăzute lucrări pe Aleea Tiberiu Brediceanu, arteră pe care se va realiza un nu sistem de iluminat stradal, dar se vor monta și proiectoare noi, care să scoată în evidenţă zidurile cetăţii şi bastioanele.