Ministerul Afacerilor Interne a decis să prelungească programul de eliberare a pașapoartelor, în 30 de județe din România, printre care și Brașov.
Într-o declarație de presă susținută sâmbătă, Şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte, comisarul-şef de poliţie Mirel Toancă, a spus că odată cu creşterea valabilităţii paşaportului simplu electronic la 10 ani, este de așteptat să se mărească şi numărul cererilor de eliberare pentru acest tip de document. În plus, urmează și perioada care, statitic, este cea mai aglomerată din an – în luna august mulți dintre românii din străinătate venind în țară pentru refacerea documentelor.
Astfel, șeful Direcției Generale de Pașapoarte precizat că, până la 31 august, în 30 de judeţe, programul de lucru a fost prelungit cu două ore, de la 8,30 la 18,30, de luni până vineri. Aceste judeţe sunt: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
Toancă a precizat că, începând de luni, în 12 judeţe unde se înregistrează un număr mare de solicitări va funcţiona un ghişeu suplimentar de lucru cu publicul. Este vorba despre judeţele Alba, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Prahova, Sibiu şi Vaslui. În acest context, de săptămâna viitoare, la nivel naţional vor funcţiona 209 ghişee de primiri cereri şi eliberări documente de călătorie.
Noutăți în legislația privind emiterea pașapoartelor
Ministerul Afacerilor Interne va desfăşura pe parcursul lunii august o campanie de informare cu privire la noutăţile din domeniul eliberării paşapoartelor pentru cetăţenii români care locuiesc sau muncesc în străinătate şi revin în această perioadă în ţară.
Printre noutăți este și posibilitatea de a se depune cererea pentru emiterea paşaportului la orice serviciu de specialitate din ţară sau la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României din străinătate, indiferent de domiciliu. Ridicarea paşaportului se poate face la locul de depunere a cererii sau de la orice serviciu din ţară sau misiune diplomatică ori oficiu consular al României din străinătate, indiferent unde s-au depus documentele.
Din 20 iulie, de când au intrat în vigoare noile prevederi legale, până vineri, 27 iulie, la nivel naţional s-au primit 47.314 de solicitări de eliberare pentru paşapoarte simple electronice şi 12.055 pentru paşapoarte simple temporare. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 33.601 solicitări de eliberare pentru paşapoarte simple electronice şi 15.970 pentru paşapoarte simple temporare. Ca urmare, se constată o creştere cu 40,81% a numărului de paşapoarte simple electronice, respectiv o scădere cu 24,51% a numărului de paşapoarte simple temporare.
În perioada 1 ianuarie – 27 iulie au fost eliberate 796.173 paşapoarte simple electronice şi 287.122 paşapoarte simple temporare, în timp ce, în perioada similară a anului trecut, au fost eliberate 615.155 paşapoarte simple electronice şi 251.171 paşapoarte simple temporare, înregistrându-se astfel o creştere cu 29,43% a celor electronice şi cu 14,31% a celor temporare.