Site icon

S-a redeschis șantierul pe Aeroportul Brașov. După 3 ani, 9 luni și 17 zile, au reapărut muncitorii pe teren

După 3 ani, 9 luni și 17 zile, Aeroportul Brașov este din nou în șantier. Astfel, ieri, printr-o postare pe pagina personală de Facebook, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunțat firma care va executa lucrările la căile de rulare a început organizarea de șantier.  

Lucrările vor fi realizate de firma bucureșteană SC PORR Construct SRL, cea care a câștigat licitația pentru realizarea obiectivului, pentru 26.581.072,28 lei la care se adaugă TVA în valoare de 5.050.403,73 lei.

Potrivit proiectului, în această etapă se va realiza cale de rulare Alfa (cu o lungime de 200 de metri şi o lăţime de 23 de metri plus acostamente), platforma de îmbarcare-debarcare (care va avea dimensiunea de 135 m/145 m şi va permite staţionarea a trei aeronave de categoria C cu anvergura aripilor de 36 de metri), canalizare pluvială, iluminat platformei și elemente de protecţie a construcţiilor din banda pistei.

Suprafeţele de mişcare aeroportuară vor fi realizate din dale de ciment cu o grosime de 41 de centimetri. Finanţarea va fi asigurată integral de la bugetul judeţean. Lucrările vor dura patru luni de la momentul deschiderii şantierului.

Tot ieri au început și studiile CBR  pentru pista aeroportului. CBR, California Bearing Ratio, măsoară capacitatea portantă a pământului natural și este este un coeficient în funcție de care se stabilește ce tonaj suporta terenul alăturat pistei de aterizare. 

Reamintim că pista de decolare aterizare, care a costat 17 milioane de euro, a fost inaugurată în 3 octombrie 2014, în prezența ministrului transporturilor de atunci, Ioan Rus, dar și a fostului președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu și a fostului deputat PSD de Brașov Constantin Niță. Vezi AICI cum a fost inaugurată pista. 

Pista de decolare-aterizare are o lungime de 2.820 de metri și o lățime de 60 de metri. Pe aceasta vor putea ateriza aeronave de tipul Boeing 767, 757, Airbus 310, 300.

Exit mobile version