Site icon

FOTO. 14 metri cubi de gunoaie, colectate de pe aleile de sub Tâmpa și potecile de pe munte

Aleile de sub Tâmpa și potecile care duc spre vârf și zona șaua Tâmpei au fost igienizate la începutul săptămânii de către echipele operatorului de salubrizare, cu sprijinul Serviciului Salvamont Brașov și al Agenției Metropolitane Brașov (AMB), care este și custode al ariei protejate. 
 
După câteva ore, de sub Tâmpa și de pe potecile muntelui s-au colectat aproximativ 14 metri cubi de deşeuri, cea mai mare parte fiind adunată din zona aleilor, acolo unde, de altfel, este și cel mai mare trafic.
 
Aceasta acțiune face parte din campania Municipalitații de reparare a  mobilierului urban și de salubrizare în zona centrului istoric și cea adiacentă, înaintea desfășurării Festivalului Cerbului de Aur, a precizat primarul Brașovului.
 
Exit mobile version