Inspectoratul pentru Situații de Urgență a intervenit în această dimineață pe strada Frasinului, pentru a recupera un bărbat dintr-un apartament de la etajul IV, după ce acesta nu a mai putut fi contactat de mai multe zile. Un prieten a sunat la 112 iar pompierii SMURD au intervenit cu o autoutilitară cu scară pentru a ajunge la apartamentul bărbatului.
Potrivit primelor date, este vorba despre un bărbat în vârstă de 54 de ani, care a fost găsit decedat în locuința sa de la etajul IV dintr-un bloc de pe strada Frasinului. Cadavrul nu prezintă urme de violență la examinarea exterioară și nu sunt suspiciuni de comitere a unei fapte cu violență.
În acest caz, urmează se se efectueze necropsia pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului și s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, au anunțat polițiștii.