Peste 5,2 milioane de sosiri au fost înregistrate în structurile de primire turistică din România în primele şase luni ale acestui acest an, în creştere cu 4,1% faţă de perioada similară din anul trecut, 75,8% fiind ale turiştilor români, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică transmise vineri.
În rândul turiştilor străini, cele mai multe sosiri sunt din Germania (144.700), Israel (120.200) şi Italia (112.500). Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în prima jumătate a lui 2018 au însumat 10,36 milioane, în creştere cu 2,5% faţă de cele din perioada ianuarie – iunie 2017, 76,8% fiind turişti români.
Durata medie a şederii a fost de două zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.
Județul Brașov este principala destinație turistică în această primă jumăttae de an, după Municipiul București, întrecând județul Constanța. Astfel, pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (991.400), Braşov (594.200), Cluj (289.800) şi Constanţa (289.100) iar numărul de înnoptări ale turiştilor a înregistrat valori mai mari în Capitală (1,609 milioane), Braşov (1,153 milioane), Constanţa (874.700) şi Cluj (526.200).