O clădire din comuna Sâmbăta de Sus, în care a funcţionat ultima dată o cârciumă, va fi reabilitată şi transformată în sediu pentru primăria localităţii. Clădirea este aproape de actualul spaţiu al primăriei, iar pe vremea comunismului a găzduit o „cooperativă“, adică magazinul sătesc dar şi o cârciumă. Administraţia locală din Sâmbăta de Sus a cumpărat clădirea de la fosta Cooperativă Voila, iar după câţiva ani în care a stat neutilizată şi a fost redeschisă ca bar. Acum, primăria Sâmbăta de Sus a făcut un proiect pe care l-a depus pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi a obţinut finanţarea.
,,Am achiziţionat clădirea şi terenul cu suma de 22.000 de euro, cu circa un an şi jumătate în urmă, de la Cooperativa de Consum Voila. Au mai fost atunci şi alţii interesaţi de ea. Noi ne-am zis că 22.000 de euro e o sumă prea mare, dar apoi am luat în calcul poziţionarea sa şi scopul la care avea să servească, aşa că nu am mai stat pe gânduri”, a spus primarul Vasile Andreaş, citat de Salut Făgăraş.
Clădirea are în spate şi o grădină pe al cărei teren există posibilitatea de extindere a construcţiilor. Investiţia este estimată la aproximativ 500.000 de euro şi dacă nu vor exista blocaje în procedura de achiziţie a contractului de lucrări, acestea ar putea începe în luna octombrie.