Directorul Companiei Naționale de Administrare Rutieră (CNAIR), Narcis Neaga, a venit ieri la Brașov, unde s-a întâlnit cu primarii localităților aflate pe traseul DN 73, cu reprezentantul constructorului, cu prefectul județului, Marian Rasaliu și cu președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, pentru a stabili un „plan de acțiune” în ceea ce privește lucrurile la acest drum național.
Modernizarea acestui drum este aproape blocată în acest moment, iar potrivit șefului de la CNAIR, principalul vinovat pentru această situație este constructorul (AZVI, în asociere cu mai multe firme). În prezent, cele mai mari probleme sunt în Râșnov (unde drumul a fost decopertat) și între Râșnov și Tohanu Nou, unde au fost făcute mai multe săpături, iar drumul nu a mai fost refăcut.
De altfel, într-o conferință de presă, șeful CNAIR l-a avertizat pe reprezentantul constructorului, Bogdan Mitache, că dacă nu vor fi respectate măsurile stabilite ieri și graficul de lucrări (care va fi gata în 7 zile), ia în calcul rezilierea contractului de lucrări, chiar dacă pe termen scurt o astfel de măsură este ineficientă, pentru că ar fi nevoie de noi expertize tehnice și licitații.
În timpul acestei ședințe, reprezentanții CNAIR și cei ai constructorului au stabilit că în 7 zile va fi stabilit un grafic de lucrări, care va fi făcut public.
De asemenea, directorul CNAIR a anunțat și mai multe măsuri:
- Pentru zona Râșnov – Tohanu Nou, unde, în timpul săpăturilor s-au descoperit niște argile care au devenit instabile din caza ploilor abundente, constructorul și proiectantul se vor întâlni pentru a lua o decizie în ceea ce privește soluția tehnică. În acest caz, ei vor avea două opțiuni: fie așteaptă până se îndreaptă vremea și continuă lucrările conform proiectului inițial, fie aplică o altă soluție. Indiferent de decizie, ei vor trebui să prezinte un grafic de lucrări.
- Directorul DRDP Braşov, Adriana Nicula, va merge în teren, pentru a pentru a vedea unde este nevoie de semnalizări suplimentare şi, unde este cazul, va dispune amplasarea unor sistem suplimentare de semnalizare.
- Constructorului va face tot ce ţine de capacitatea lui tehnică şi financiară, pentru a reduce disconfortul în localităţile în care lucrează.
- directorul din CNAIR, care se ocupă de drumuri naţionale şi variante ocolitoare va monitoriza săptămânal progresul lucrărilor. Directoarea din CNAIR care se ocupă numai de drumuri naţionale va monitoriza zilnic dacă „planul de la Brașov”.
- Primăria Râșnov va elibera autorizația provizorie pentru organizarea de șantier. Acest lucru se va întâmpla după ce, mai multe luni, reprezentanții acestei primării au refuzat să semneze acest document, argumentând că acesta trebuie eliberat de Ministerul Transporturilor.
„Nu vă putem promite că de mâine situaţia se îmbunătăţeşte, dar de mâine o să vedeţi o altă atitudine şi viteză de reacţie a constructorului”, a promis Narcis Neaga.
Plățile sunt la zi
După ce, printr-un comunicat de presă, apoi și prin declarații, primarul Râșnovului, Liviu Butnariu, a afirmat că sunt mari probleme cu plățile, în timpul conferinței de presă, constructorului a fost întrebat care este situația, dacă este cu plăţile la zi, totul pentru „a elimina orice suspiciune privind obligaţiile statului”.
„Toate certificatele şi facturile acceptate la plată au fost achitate”, a declarat reprezentantul constructorului, Bogdan Mitache.
Astfel, conform declaraţiei constructorului, din valoarea totală a contractului, respectiv 275 milioane lei (pentru tot DN 73, de la Braşov la Piteşti), a fost încasată suma de 102 milioane lei.
Autorizația pentru organizarea de șantier, eliberată, într-un final, de Primăria Râșnov
După ce zilele trecute, în timpul unei convorbiri telefonice cu directorul general al Companiei Naționale de Investiții, primarul Râșnovului, Liviu Butnariu, a spus că nu el trebuie să elibereze autorizația de construire pentru organizarea de șantier de la Râșnov și a avut o ceartă în plină stradă pe acest subiect cu purtătorul de cuvânt al companiei, ieri, edilul a fost convins să semneze documentul.
Narcis Neaga a spus și care a fost problema: „Primarul Râşnovului a precizat că au fost unele păreri la nivelul staff-uli instituției, care l-au determinat să nu semneze documentul. Va elibera autorizaţia provizorie de construire pentru organizarea de șantier. A fost o teamă că va încălca legea, iar acum problema s-a lămurit”.
Toate tunurile pe constructor
În timpul conferinței, Narcis Neaga a făcut și o analiză a modului în care a fost implementat acest proiect. „Cred că nu este doar un singur motiv. Ultimul în ordinea importanţei, care este un motiv conjunctural, ar fi vremea, dar nu este unul esenţial. Motivul principal, din punctul meu de vedere este modul în care a fost pregătit acest proiect, modul cum se lucrează la acest proiect. Când spun pregătit mă refer la modul în care a fost pregătit începând cu anul 2008-2009, pentru că de atunci există un studiu de fezabilitate şi consider că este o pregătire insuficientă a proiectului. Am ajuns să semnăm un contract în 2014, apoi întrerupt şi reluat anul trecut. Faptul că au existat asemenea sincope denotă o slabă pregătire a proiectului. Concret, înseamnă că nu s-au făcut studii geo suficiente sau nu au fost interpretate foarte bine rezultatele, sau nu au fost pregătite exproprierile din timp şi această zonă prin care trece DN73, de Natura 2000, de care ar fi trebuit să se ţină cont de la început”.
De asemenea, Narcis Neaga l-a pus la zid pe constructor: „Atitudinea constructorului faţă de contract nu a fost una potrivită. Se puteau găsi şi alte soluţii. Nu era obligatoriu să se creeze acest disconfort. Ei au mizat pe faptul că vor putea termina repede lucrările, fără să-şi facă toate studiile necesare şi au ajuns la situaţia în care acum nu mai pot lucra. Este frustrant pentru şoferi care trec pe un drum în lucru, stau la semafor şi când trec nu văd pe nimeni să lucreze”.
Constructorul a încercat să își expună punctul de vedere: „între Râşnov şi Tohanul Nou au fost descoperite nişte argile care au fost afectate din cauza ploilor abundente din acest an, iar pe aceste porţiuni nu se poate lucra. Au fost făcute teste de laborator și de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, iar rezultatele au fost aceleași. Din 40 de zile lucrătoare, aproximativ 40 de zile calendaristice a plouat. A fost un ghinion pe care nu l-am putut controla. În acest moment avem două alternative: alte soluţii tehnice sau să aşteptăm ca vremea să se îmbunătăţească şi să continuăm lucrările cu soluţiile stabilite în contract. Sunt dispus ca acum să convocăm orice constructor sau specialist din domeniu, iar dacă acesta poate demonstra că în două zile rezolvă problema, eu sunt de acord să îmi şi diploma de inginer şi să îi cedez postul meu”.
Narcis Neaga i-a răspuns constructorului că segmentul de drum la care s-au împotmolit lucrările din cauza argilei „este într-o zonă de munte în care mai şi plouă. Nu este o surpriză pentru nimeni. Nu suntem în Sahara. Constructorul trebuia să ia în calcul aceste aspecte. În acest caz, dacă nu e vorba de atitudine, este vorba de lipsă de profesionalism”.
Același discurs l-a avut și prefectul județului, Marian Rasaliu: „în anul 2018, cu utilajele pe care le avem acuzăm vremea că plouă”.