Consilierul local republican al New York ului, Joseph Borelli, şef de campanie al lui Donald Trump pe zona New York-ului, s-a aflat pentru trei zile la Braşov la sfârşitul săptămînii trecute, unde s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali locali pentru a stabili continuarea colaborării dintre cele două municipalităţi. Joe Borelli a ajuns la Braşov la invitaţia viceprimarului Costel Mihai, pentru mai multe discuţii care au pus bazele colaborarii în domeniile economic, administrativ şi universitar. Vizita lui Borelli vine la scurt timp după ce şi viceprimarul Braşovului, a făcut o vizită în SUA, la invitaţia unor consilieri locali republicani din New York, şi a pornit primele discuţii instituţionale pentru stabilirea unei legături oficiale între cele două municipalităţi.
Joe Borelli va reveni la Braşov, ca speaker la Academia Forţelor Aeriene
La Braşov, oficialul american s-a întâlnit, pe rând, cu reprezentanţii Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă“, cu primarul George Scripcaru şi cu reprezentanţii mediului de afaceri, pentru a discuta modul concret în care se poate dezvolta colaborarea pe cele trei domenii, în următoarea perioadă. După întîlnirea cu conducerea Academiei „Henri Coandă“, consilierul local new-yorkez şi-a anunţat deja revenirea în România.
„În urma unei întâlniri pe care am avut-o cu conducerea Academiei Forţelor Aeriene «Henri Coandă», Joe Borelli, care este şi profesor de ştiinţe politice la College of Staten Island al Universităţii din New York, a primit invitaţia de a participa anul viitor, în calitate de speaker, la conferinţa internaţională a rectorilor academiilor militare, găzduită de Braşov şi şi-a dat deja acordul“, a confirmat viceprimarul municipiului Braşov, Costel Mihai.
Mobilitatea şi accesibilitatea, preobleme ale ambelor oraşe
Joe Borelli a fost primit la Braşov şi de primarul oraşului, George Scripcaru, cu care apurtat o discuţie despre puncte de colaborare pe domeniul administrativ. La această întâlnire au luat parte, pe lîngă viceprimarul Costel Mihai, şi consilierii locali Sebastian Rusu şi Marius Bunghiuz. „Am avut o discuţie foarte cuprinzătoare, pe diferite teme legate de administraţia locală, de componenta economică şi investiţională, de turism şi cultura, precum şi despre relaţiile dintre cele două state. Am descoperit că ambele oraşe au o problema comună, cea a mobilităţii şi accesibilităţii, în ciuda eforturilor de a o rezolva. Ca factor de influenţă în sfera politică, este important să ne bazăm pe un suport acolo şi să identificăm modalităţi de colaborare. Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună, care să ajute cît mai mult Braşovul“, a declarat primarul George Scripcaru.
O a treia întâlnire a avut loc la Camera de Comeerţ şi Industrie cu reprezentanţii mediului de afaceri braşovean.
Consilierul spune că preşedintele SUA, Donald Trump este interesat de dezvoltarea relaţiilor cu România şi cu alte state din Sud-Estul Europei, iar în ceea ce priveşte Braşovul, va pleda pentru dezvoltarea colaborărilor în plan economic, educaţional şi administrativ.
În urma vizitei sale la Braşov, Joe Borelli s-a arătat încântat de oraş şi spune că va reveni aici, împreună cu familia, ca turist. În plus, oficialul american a spus că va promova oraşul în Statele Unite, având în vedere că americanii, atunci când vorbesc de a vizita România, nu se gândesc neapărat la Braşov. „Mi-ar plăcea să mă întorc în România și în calitate de turist, împreună cu familia. ştriu că turiștii din SUA nu vin în România neapărat pentru Braşov, dar după ce am văzut în această zonă, eu voi promova acest oraş în Statele Unite” , a mai spus Borelli, care a remarcat problema infrastructurii rutier şi lipsa unei autostrăzi. El spune însă că „drumurile nu sunt mai rele ca în New York“.