Braşovul a primit săptămâna trecută organizarea Campionatului Mondial de Ultramaraton pe 50 de kilometri. Astăzi la Braşov, preşedintele Federației Internaționale de Ultraatletism, Nadeem Khan a anunțat că evenimentul sportiv va avea loc pe 1 septembrie 2019 şi a declarat că decizia de acordare a organizării a fost luată ca urmare a desfăşurarii cu succes, în acest an la Timişoara, a Campionatului European de 24 de ore de Alergare.
Într-o întalnire care a avut loc la Braşov, cu preşedintele IAU, coordonatorul Comitetului de organizare al Campionatului Mondial din 2019 şi cu primarul Braşovului, George Scripcaru, preşedintele Federației Romane de Atletism, Florin Florea, a făcut si o propunere de traseu pentru evenimentul sportiv de anul viitor de la Braşov. Florea consideră că o varianta fezabilă de traseu, atat din punct de vedere sportiv cat şi din punct de vedere organizatoric şi de promovare a evenimentului şi a oraşului ar fi cel pe care se desfăşoară Crosul “15 Noiembrie”.
„Faptul că există deja traseul Crosului, care este deja măsurat este un avantaj pentru noi. Acel traseu are 5 km şi dus-întors se va închide într-o buclă pe care sportivii o vor alerga de 5 ori. Din punctul nostru de vedere este un traseu bun, cu diferențe de nivel, un traseu de şosea care permite alergarea în viteză şi, în acelaşi timp, o prezență numeroasă a spectatorilor pe margine“, a explicat Florin Florea.
Potrivit preşedintelui Comitetului de Organizare, Diana Amza, în luna noiembrie la Braşov va veni coordobatorul proiectului, din Federației Internaționale de Ultraaltetism, într-o vizită tehnică pentru evaluarea traseului şi a infrastructurii de cazare pe care o poate pune la dispoziție oraşul, pentru acest eveniment.
La Campionatul Mondial de anul viitor sunt aşeptati la Braşov în jur de 180 de sportivi şi cel puțin la fel de mulți reprezentați din federații şi insoțitori.
Diana Amza: “Am lansat deja invitații catre țări din Africa şi Asia. Suntem siguri că vom avea participanți din Japonia sau Africa de Sud, de exemplu. Insa după vizita tehnică din noiembrie vom transmite noi invitații şi sperăm la o participare cat mai numeroasă. În lume, numărul alergatorilor de ultraatletism este de cateva sute”, a declarat Diana Amza.
George Scripcaru, primarul municipiului Brașov: „Mulțumesc organizatorilor pentru că acest eveniment se desfășoară la Brașov, fiind primul eveniment de nivel mondial în România, și consider că este un mesaj bun pe care îl transmitem noi ca țară, dar și noi ca oraș. Este o competiție care se va bucura de prezența unor atleți și oficiali din țări din toată lumea și este o foarte bună ocazie de promovare a Brașovului, dar și o confirmare a faptului că Brașovul este pe un drum bun. Vom încerca să creăm cât mai multe evenimente care să completeze acest eveniment sportiv și să contribuie la imaginea bună pe care participanții o vor transmite mai departe“.
Campionatul Mondial de 50km Alergare este un concurs anual de ultra-alergare de 50 de kilometri, desfăşurat la nivel mondial, organizat de Asociația Internațională a Ultra-alergătorilor (IAU). Competiția a debutat sub numele de Trofeul Mondial IAU de 50 km în anul 2005. Competiţia era în acel moment punctul final al circuitului de 50 km Challenge IAU, alergătorii obținând calificări prin performanțele înregistrate într-una din cele nouă curse de calificare precedente. Câștigătorii erau decişi de cel mai bun timp agregat al cursei Trofeului Mondial, plus cel mai bun timp din turul de calificare. Cursa s-a îndepărtat de acest format, iar Trofeul Mondial a fost decis ulterior în cadrul unei singure curse, acest format continuând până în anul 2014.
Prima ediţie a Campionatului Mondial de Alergare de 50 de km, aşa cum îl ştim astăzi, a avut loc la Doha, Qatar, în decembrie 2015.