Biserica Ortodoxă Română cere un teren în în situl Natura 2000 Muntele Tâmpa, pentru a amenaja un paraclis. Solicitarea a ajuns în ședința de miercuri a Consiliului Local, prin intermediul unui consilier social-democrat.
Astfel, liderul grupului PSD din Consiliul Local Brașov, Marius Bunghiuz, a anunțat în investiția ar urma să fie realizată de Mitropolia Ardealului. „Mitropolia Ardealului solicită concesionarea a 70 de metri pătrați, în zona grotei. Ei vor să amenajeze un paraclis în zona grotei și vor avea nevoie de mai multe avize, având în vedere că vorbim de o arie protejată”, a declarat Bunghiuz.
La rândul său, liderul grupului PNL din Consiliul Local Brașov, a declarat că și liberalii vor analiza acest proiect.
Nu este pentru prima dată când în Consiliul Local ajung astfel de propuneri pentru diferite construcţii pe Tâmpa. În mandatul trecut al Consiliului Local, Toro Tamas (UDMR) propunea refacerea statuii lui Arpad pe Tâmpa.
Tâmpa este parte din Postăvarul, în jurul cãruia a fost construit oraşul Braşov. Înălţimea maximă atinsã este de 960 metri. Cea mai mare parte a muntelui, 150 de hectare, este parte a unei rezervaţii naturale de tip florisitc, faunistic şi peisagistic, aflatã în administrarea Agenţiei Metropolitane Braşov. Aici se gasesc 35% din speciile de fluturi din România.