Sala de sport a Școlii Profesionale Germane „Kronstadt“ va fi inaugurată la acest început de an școlar, potrivit Primăriei Municipiului Brașov, care a anunțat că luni, 10 septembrie, primarul George Scripcaru se va afla la această unitate școlară, începând cu ora 13.00, pentru deschiderea anului școlar dar și pentru vizitarea sălii.
Lucrările de modernizare a sălii de sport de la Şcoala Profesională Germană „Kronstadt“ au fost atribuite la începutul anului, firmei Romfit Grup SRL, în baza unui contract cu valoare de 1,395 milioane lei, fără TVA. Ordinul de începere a serviciilor de proiectare a fost semnat de Primăria Braşov la data de 5 martie 2018, iar lucrările de execuţie au început la data de 11 aprilie. Termenul de execuţie a lucrărilor a fost de nouă luni de la ordinul de începere, astfel că sala de sport trebuia să fie predată la cheie școlii, la începutul anului viitor.
Încă din luna aprilie, viceprimarul Laszlo Barabas, care a făcut o inspecție pe șantier, arăta că lucrările merg într-un ritm foarte bun și dat fiind că sunt înaintea graficului stabilit inițial, există șanse foarte bune ca această clădire să fie finalizată înainte de termen. Proiectul de reabilitare și modernizare a sălii de sport de la Școala Profesională Germană Kronstadt a inclus o reabilitare termică completă a construcției, a instalațiilor electrice și sanitare și refacerea pereților ecteriori, precum și refacerea finisajelor interioare, înlocuirea ușilor și montarea unei pardoseli noi pentur trafic greu.