Joi, 13 septembrie se vor produce unele modificări temporare în orarele şi traseele de circulaţie ale mai multor linii, schimbările fiind determinate de desfăşurarea, pe Bulevardul Eroilor a unor acţiuni festive ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Astfel, între orele 09.30 şi, aproximativ, 11.00, circulaţia autobuzelor de pe liniile 1, 2, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36 şi 41 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poştei, cu întoarcere pe Strada Vlad Ţepeş. RATBV SA va înfiinţa o staţie temporară pentru aceste linii în capătul Străzii Vlad Ţepeş, care să înlocuiască staţia „Teatrul Dramatic“. De asemenea, în acelaşi interval orar, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviţei – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obişnuit.
Alte modificări ale traseelor pot interveni pentru scurt timp în urma măsurilor operative luate de Poliţia Rutieră. RATBV S.A. îşi cere scuze pentru eventualul disconfort creat călătorilor şi îi asigură că va lua toate măsurile necesare pentru ca, imediat după orele 11.00, să se revină în cel mai scurt timp posibil la circulaţia după orarele şi traseele obişnuite.