„Telenovela” reparațiilor capitale la pasajul vechi de la Fartec a ajuns în etapa semnării contractului pentru finalizarea lucrărilor. Potrivit Primăriei Brașov, contractul a fost semnat în 25 septembrie cu Asocierea S.C. Recon SA, ca lider asociere şi S.C. Prinfo SRL, ca asociat, valoarea contractului fiind de 9.193.514,51 de lei, fără TVA.
Obiectul acestui contract este finalizarea lucrărilor de reparaţii capitale la vechiul Pasaj Fartec, lucrări demarate în anul 2015. Valoarea de atunci a investiției a fost de 5.977.145 lei fără TVA (8.286.192,83 lei cu TVA inclus), contractul fiind atribuit Asocierii SC Sopmet SA București – SC Consal SRL Brașov.
Ulterior, lucrările au fost oprite din cauza faptului că s-a constatat, în timpul derulării acestora, că sunt necesare intervenţii mai complexe la infrastructura pasajului. De altfel, anul trecut a fost și reziliat contractul cu asocierea de firme care a început reparațiile, în momentul în care erau executate aproximativ 40 % din lucrări și fuseseră făcute plăți în valoare 2,21 milioane de lei, fără TVA. Practic, luând în calcul suma achitată până acum și valoarea contractului pentru continuarea lucrărilor, rezultă că reparațiile capitale la pasajul vechi de la Fartec costă 11,4 milioane lei, fără TVA, finanțarea fiind achitată integral de la bugetul local. Practic, se ajunge la o sumă apropiată celei plătite de Primăria Brașov pentru construirea pasajului nou de la Fartec. Lucrările de construcție a pasajul nou de la Fartec au costat 13.423.99 lei, fără TVA. Investiția a beneficiat de o finanțare europeană prin Programul Operațional Regional, municipalitatea brașoveană achitând 2% din valoarea eligibilă a proiectului.