Site icon

Un nou premiu pentru documentarul „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”

Documentarul „Brașov 1987. Doi ani prea devreme“, în regia lui Liviu Tofan, o coproducție a Muzeului Județean de Istorie Brașov și a Casei de producție TVR, este marele câștigător al SIMFEST 2018.

Juriul celei de-a 15-a ediții a  Festivalului Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți SIMFEST, desfășurat în perioada 27 august – 2 septembrie la Târgu Mureș, a premiat cele mai reușite producții înscrise în concurs, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Sala Mare a Palatului Culturii.

„Brașov 1987. Doi ani prea devreme”  a fost realizat anul trecut, a fost nominalizat anul acesta și pentru obținerea premiilor GOPO, pentru cel mai bun film documentar și a câștigat  premiului de „Cel mai bun film de televiziune”, la cea de-a 46-a ediţie a Galei Premiilor Uniunii Cineaştilor din România. 

„Braşov 1987. Doi ani prea devreme” este un documentar gândit să le povestească tinerilor, dar şi adulţilor de azi ce s-a întâmplat atunci. 

Exit mobile version