Mai mulți șoferi care au oprit, staționat sau parcat mașini în zone nepermise, încurcând traficul pe drumurile publice din municipiul Brașov, și cu precădere, circulația autobuzelor de transport public, au fost sancționați în ultima perioadă de către Poliția Locală. Polițiștii locali spun că întâlnesc zilnic situații în care mașinile opresc, mai ales în stațiile RATBV, fără să țină cont de restricții.
De exemplu, numai în perioada 4 – 9 octombrie, în urma a 55 de verificări făcute pe străzile din municipiu, au fost acordate 32 de sancțiuni, în valoare de 5290 de lei și 36 de puncte de penalizare. Sancțiunile au fost aplicate de cele patru echipaje de rutieră de la Poliția Locală, care au acționat în stații RATBV, și pe domeniul public, pe Calea București, în zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Bulevardul Gării, strada 13 Decembrie, cartierele Tractorul, Bartolomeu, Valea Cetății, pe străzile adiacente și în parcările de reședință din municipiu. În aceste zone au fost verificate 55 de autovehicule de transport marfă și persoane, și autoturisme parcare sau staționate aiurea.
Poliția Locală atrage atenția că, în conformitate cu art. 4 lit. a din HCL 13/2013 rep. HCL 182/2017, „oprirea în stațiile publice și capete de traseu autorizate de Primăria Municipiului Brașov, precum și transportul public local de călători a altor autovehicule decît cele care aparțin RATBV, precum și oprirea nejustificată pe banda de circulație (BUS) destinată mijloacelor de transport public local de călători” se sancționează cu amendă de la 290 lei la 435 lei.
De asemenea, potrivit art. 4 lit. b din HCL 13/2013 rep. HCL 182/2017 „staționarea în spațiile publice și capetele de traseu autorizate de Primăria Municipiului Brașov pentru transportul public local de călători a altor autovehicule decît cele care aparțin RATBV Brașov, precum și staționarea nejustificată pe banda de circulație (BUS) destinată mijloacelor de transport public local de călători” se sancționează cu amendă de la 580 lei la 725 lei.