Laura Bratosin a fost aleasă sâmbătă în funcția de președinte al organizației municipale ALDE Brașov, cu 187 de voturi „pentru” din 190 de voturi valabil exprimate. Bratosin, fostă membră a PNL, vine în fruntea ALDE Brașov, organizație pe care a condus-o interimar în ultimele luni.
În urma ședinței Adunării Generale a organizaţiei municipale a fost stabilită și componența Biroului municipal ALDE Brașov. Cei 5 vicepreședinți aleși sunt Leca Radu Laurențiu, Leca Magdalena Ioana, Moțoc Ioan, Onu Liliana și Ovesea Ligia, iar cei 11 membri, Budileanu Adriana, Dumitru Elena, Puscariu Radu, Mihai Ovidiu, Șerban Cristina, Mamoiu Claudiu, Dumitrescu Eugen, Radoi Daniela, Tocilă Valentin, Todirișcă Daniela, Nan Remus, Suciu George.
Cu această ocazie, ALDE Brașov și-a stabilit și obiectivul – unul îndrazneț, de altfel, pentru alegerile europarlamentre: 15% în municipiul Brașov.
„Adunarea generală de astăzi marchează alegerile pentru funcția de președinte a Biroului municipal pentru următorii 4 ani. În acest context, ne dorim o bună implicare și mobilizare a membrilor în proximitatea alegerilor europarlamentare, pentru care ne propunem un scor de 15% la nivelul municipiului Brașov”, a declarat Laura Bratosin.
Mai mult decât atât, după alegerile locale din 2020, ALDE vrea și un viceprimar la nivelul municipiului Brașov.
„Mă bucur că am reușit să adunăm astăzi atâția membrii activi ALDE din muncipiul Brașov și sunt convins că la alegerile locale din 2020 vom avea și viceprimar ALDE. Alegerile europarlamentare care vor avea loc la primăvară vor fi testul de politică organizațională, în sensul că atunci se va vedea cât de bine structurat este partidul. Am început ca în aproape toate localitățile din județ să-i cunoaștem pe oameni, să știm ce-și doresc, să identificăm viitorii consilieri locali ALDE, care vor fi vârf de lance pentru alegerile europarlamentare, pentru că ei vor duce o campanie de promovare a politicii ALDE”, a adăugat Stelian Fedorca, coordonatorul filialei județene.
De precizat este faptul că împotriva Laurei Bratosin și a lui Stelian Fedorca, există o plângere penală depusă în urmă cu o lună, de către Gheorghe Nărea, fost lider al ALDE Predeal. Numele celor doi, apare în plângerea respectivă, alături de numele altor doi membri ai ALDE, Cristina Frențiu și Costel Frențiu, acuzați de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, dare de mită, luare de mită, fals intelectual în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Bratosin și Fedorca sunt acuzați de către fostul lider ALDE Predeal că au organizat „un simulacru“ de alegeri, în urma cărora au schimbat complet conducerea organizației, așezându-i în poziții cheie pe cei doi Frențiu.